Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Dorin Ioniță, directorul Asociației Lanto Communication

Publicat: vineri, 28 Iunie 2024 , ora 11.44

În perioada 3 iulie - 21 august, în fiecare seară de miercuri și într-o singură seară de marți (23 iulie), de la ora 19.30, bucureștenii și turiștii sunt așteptați la Ateneul Român cu 9 concerte camerale și simfonice care fac parte din Festivalul Internațional "Vară Magică". Este seria despre care ne-a vorbit, în ediția Musica Viva din 28 iunie, în direct prin telefon, Dorin Ioniță, directorul Asociației Lanto Communication.

Bună dimineața!

Bună dimineața!


Cu ce gânduri vă pregătiți pentru a XIII-a ediție de Vară Magică?

Bune. Și cu speranța că anul ăsta va fi mai bun decât anul trecut, care a fost mai bun decât acum doi ani, și tot așa... și, probabil, mai puțin bun decât anul următor.


Care-i atmosfera pe care v-o doriți pentru serile de miercuri de la Ateneul Român, începând din 3 iulie?

De săptămâna viitoare. Îmi doresc aceeași atmosferă de relaxare, de vacanță, de bucurie pe care am simțit-o în cele 12 ediții anterioare.


Unele dintre ele - și în pandemie, și cu diferite probleme...

Și în pandemie, sigur că da... vremea poate să treacă peste noi, e de la Dumnezeu, dar vremurile - nu, că astea-s făcute de oameni.


Vară Magică e un festival cu un public din ce în ce mai tânăr. Știu că declarația asta apare aproape la fiecare nouă ediție. Din ce știți până acum, va fi cazul și în cea de-a XIII-a ediție? Rămâne același public tânăr?

Sigur că da. Am această convingere, dincolo de speranță. Așa m-am și obișnuit. Este deja aproape un reflex. Festivalul va confirma sau va infirma, dar sper să nu infirme speranțele și dorința mea. Pentru că mă adresez tinerilor... tineri nu legat de vârstă, ci legat de suflet. Toți cei cu suflet tânăr, deschis sunt așteptați la Ateneu în această vară care sper să fie magică.


Primul concert, din 3 iulie, se va desfășura sub genericul "Generații" și va aduce o premieră. Toate cele patru viori care i-au aparținut lui George Enescu vor fi pe aceeași scenă. Croitoru String Virtuosi Orchestra este ansamblul care va evolua. Dar vă rog să ne spuneți mai multe despre soliști.

Pentru că "Generații" nu este un titlu inspirat fără argument, vor fi pe scenă trei generații ale aceleiași familii. Este vorba de Gabriel Croitoru, de fiica lui Gabriel Croitoru - Simina Croitoru și Eva Croitoru, fiica Siminei. Sigur, este cumva o tradiție. Am făcut familii de muzicieni, familia Cazacu, familia lui Valentin Gheorghiu... am tot făcut familii. Și iată că vin acum cu trei generații! Nu avem foarte des ocazia să vedem asta. Sunt convins că Eva, care va fi pentru prima dată pe scena Ateneului, atunci când va ajunge o mare artistă (pentru că se trage dintr-o familie de artiști) își va aminti, cu siguranță, că prima ei mare scenă a fost Ateneul Român în Festivalul "Vară Magică".


Programul complet se găsește pe site-ul Lanto Communication...

...sau pe varamagica.ro.


Vor fi și multe orchestre de tineret. Orchestra de Tineret a Sloveniei, Orchestra Română de Tineret, evident, nu putea lipsi, dar avem și Orchestra de Tineret din Macao, de exemplu.

Da, reprezintă China, pentru că anul acesta se împlinesc 75 de ani de relații diplomatice România-China. Și cum putem marca acest eveniment mai solid decât cu tineri, cu viitorul!

Vreau să completez că mai vine și Orchestra Națională de Tineret a Austriei. Și mai avem și Sinfonietta Junior cu Sitkovetsky în rol de dirijor și solist. Sinfonietta Junior este pepiniera Orchestrei Române de Tineret. Publicul a văzut și în anii trecuți acest ansamblu cu Sitkovetsky alături.

Anul acesta vom mai avea pe scena festivalului de două ori viori Stradivarius: cu Alexandru Tomescu și cu Alexander Sitkovetsky.


Domnule Dorin Ioniță, unde găsim bilete? Mai sunt disponibile?

Pe bilete.ro sau... am deschis o casă de bilete la Ateneul Român, la intrarea din Strada Franklin; este casa de bilete a festivalului. Această casă de bilete este, sigur, pentru toată lumea, dar mai ales pentru turiștii străini care reprezintă o parte importantă din publicul festivalului.

Nu mă întrebați cum stăm cu biletele! Nu știu, nu urmăresc în momentul ăsta.


Rămâne atunci să mai vorbim, poate, pe perioada festivalului, să ne și vedem la concerte. 3 iulie - 21 august, așadar, Festivalul "Vară Magică", a XIII-a ediție - 8 zile de miercuri plus o zi de marți. Va fi o vară plină la Ateneul Român și mulțumim pentru asta!

Domnule Dorin Ioniță vă mulțumesc și pentru prezența în matinalul Radio România Muzical!

Eu mulțumesc prietenilor de la Radio România Muzical și de la matinal, mai ales!

Interviu realizat de Lucian Haralambie