Domnule Sascha Goetzel, săptămâna aceasta, publicul din București va avea ocazia să vă urmărească la pupitrul Orchestrei Naționale Radio, un ansamblu cu care ați colaborat deseori de-a lungul timpului. Ce vă atrage cel mai mult în ceea ce privește lucrul cu muzicienii români și care considerați că sunt atributele lor de bază, ca artiști?

În primul rând, sistemul educațional din România este foarte bun pentru muzicieni.

Toți muzicienii români pe care i-am întâlnit - în orchestre, în coruri, sau chiar soliști - au o pregătire excelentă.

În al doilea rând, artiștii români vor realmente să spună o poveste prin intermediul muzicii. Pentru asta îi admir, iar acesta este unul dintre motivele pentru care îmi place să vin în România, în general, pentru că simt că muzicienii români sunt unii dintre artiștii cu cea mai mare profunzime în ceea ce privește crearea muzicii.

Iar când vine vorba despre Orchestra Națională Radio, ea este pentru mine una dintre cele mai bune la nivel național. Membrii ansamblului au o mare flexibilitate în ceea ce privește interpretarea și modul de a se exprima. De mulți ani ne bucurăm de concerte frumoase și de experiențe minunate împreună, prin intermediul cărora am putut aborda un repertoriu vast.

Așadar, de aceea îmi place să mă întorc - aici muzica se face întotdeauna cu inima și cu sufletul.

În prima parte a serii veți dirija Concertul în re minor pentru violoncel și orchestră de Édouard Lalo, solist fiind violoncelistul Andrei Ioniță. Cu ce gânduri așteptați colaborarea cu muzicianul și cum ați descrie lucrarea aleasă pentru concertul de vineri?

Andrei Ioniță este un tânăr violoncelist minunat, cu o energie incredibilă, dar și cu o tehnică perfectă. Se spune că dacă ai o tehnică bună, te poți concentra mai mult pe muzica în sine, iar în cazul lui, simt că acest lucru se adeverește. Emoțiile pe care le transmite sunt foarte puternice și atât de pline de pasiune...

Aștept cu nerăbdare să colaborăm pentru interpretarea acestei lucrări pline de emoție, cu multe culori extreme. Mă bucur că am ocazia să experimentez modul în care el abordează acest tip de muzică. Sunt curios să aflu ce vrea să împărtășească cu noi, ce vrea să ne ofere și, de asemenea, cum va comunica cu orchestra, pentru că nu trebuie să uităm că, atunci când există o orchestră și un solist, trebuie să existe și un dialog. Și acesta este rolul dirijorului - de a facilita comunicarea dintre ei. Așa că, aștept cu nerăbdare să construiesc acest dialog.

Programul continuă cu Simfonia a IV-a de Gustav Mahler. Cum procedați atunci când aveți în față un opus atât de cunoscut, astfel încât acesta să își mențină prospețimea, atât pentru muzicienii care îl interpretează, cât și pentru publicul din sală?

Am putea spune faptul că Simfonia a IV-a de Mahler este una dintre acele lucrări care ne oferă mereu un sentiment de seninătate, de fericire, de credință în dragoste, în frumusețea vieții. Această lucrare creează întotdeauna o atmosferă unică, nu contează dacă o cânți o singură dată sau de zece ori pe an.

Mai mult decât atât, aș spune că fiecare ansamblu în parte îi conferă o culoare diferită. Nu trebuie să uităm faptul că muzica are o rădăcină culturală, iar atunci când interpretăm o simfonie de Mahler în București, întreaga istorie a României, a Bucureștiului, se simte în acea interpretare. Mai este și limba voastră, care este foarte veche. Deci, aceste aspecte îi dau deja o altă nuanță lucrării.

Mai cred că pentru a păstra prospețimea unei simfonii de Mahler, trebuie să respecți întocmai partitura - ea este Biblia noastră. Muzicienii adaugă apoi interpretării acea notă diferită și asta este ceea ce o face să fie unică oricând.