Duminică, 24 august 2025, se deschide cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Internațional "George Enescu", desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României, prin Ministerul Culturii. Despre semnificațiile și perspectivele actualei ediții Demeter András, ministrul Culturii, a stat de vorbă cu Ioana Țintea.

Domnule ministru, mai sunt doar câteva zile până la debutul celei de a 27-a ediții a Festivalului Internațional "George Enescu". Cât de important este acest eveniment pentru imaginea României?

A fost și va rămâne pentru că, 27 de ediții ale acestui festival - știm istoria, cu fluctuații, cu pauze, cu întreruperi din când în când - l-au consacrat pe scena muzicală de pe întreg mapamondul. Având în vedere faptul că, în ultimele decenii, acest festival a reușit să se impună și în interiorul granițelor, adică nu numai în București, ci și prin prezența sa în alte zone ale țării, am putea să spunem chiar că a ajuns profet și în propria țară, ceea ce e un lucru destul de rar întâlnit.

Importanța lui, în opinia mea, este de necontestat. Și o dovadă este interesul pe care îl suscită acest festival de la ediție la ediție și între două ediții, cu bine știm, se află concursul internațional, care este o altă componentă, în opinia mea, dacă se poate spune și mai importantă, pentru că este o extraordinară rampă de lansare.

Pentru mulți, mai ales pentru ascultătorii Radio România Muzical, cultura înaltă reprezintă o resursă vitală pentru sănătatea morală și spirituală a unei societăți. Dumneavoastră cum vedeți această legătură?

Eu o văd un pic mai simplu. Cultura, în general, este vitală în viața oricărei societăți. Într-o societate marcată de o lipsă profundă și constantă de modele, cultura, în general, ar trebui să-și ocupe locul atât de important și de necesar în viața cotidiană a societății.

Înăuntrul culturii, ca accepțiune generală, cultura înaltă, care se adresează de regulă unor nișe, își are locul ei important și foarte bine conturat. Dar ca să ajungi la cultura înaltă, ca să beneficiezi de acest segment al culturii, tu trebuie să fii inițiat la vârstă fragedă, zic eu, de formele mult mai prietenoase, mai accesibile, mai apropiate. Pentru că doar trecând de la o etapă la alta, treaptă cu treaptă ajungi să fii dintr-un consumator accidental, un cunoscător și un beneficiar a tot ce înseamnă cultura înaltă, indiferent dacă vorbim de componenta artistică, vorbim de componenta interpretativă, muzical, sau vorbim de orice alt domeniu din sfera acestei culturi înalte.

Dacă ar fi după mine, ca reprezentant al domeniului culturii ce mă aflu acum, atunci cred că noi ar trebui să începem cu deschiderea către orice formă a culturii, să continuăm prin a ne însuși aceste forme ale culturii, până la un moment sau la un moment dat sau într-un târziu, să putem deveni beneficiari și consumatori ai ofertei de nișă.

Cum vedeți evoluția Festivalului Enescu în următorul deceniu și care este rolul ministerului în asigurarea continuității și dezvoltării sale?

Sunt 20 de ani de la primul meu mandat în acest minister, care a început ca director general, și atunci am gestionat Festivalul "George Enescu".

După aceea, de-a lungul mandatelor de secretar de stat, care au fost trei, la diverse distanțe una de cealaltă, am avut întotdeauna Festivalul "George Enescu" cumva printre preocupări, inclusiv în materie legislativă; am inițiat și am dus până la bun sfârșit reforma legislativă a funcționării Artexim. Deci, în acest sens, rolul ministerului îl văd neschimbat de 20 de ani și la fel îl văd și în următorii de 20 de ani.

Ministerul Culturii trebuie să fie susținătorul, trebuie să asigure mijloacele, nu doar financiare, necesare pentru ca acest brand național - între puținele elemente de branduire adevărată la nivel național - să aibă loc nu doar în următorii 20 de ani, ci și mulți peste această perioadă.

Cred că cuvântul cheie aici este constanța, menținerea interesului și susținerii constante de care a dat dovadă acest minister din anii '90 încoace, am putea spune.

Revenind la ediția din acest an, care sunt concertele sau momentele ediției 2025 pe care le așteptați cu interes și la care intenționați să participați?

Este o ediție specială, marcată și de cei 70 de ani de la trecerea în eternitate a lui George Enescu, dar cele 95 de concerte cu artiști de renume care sunt programate cred că nu doar pentru un om cu responsabilități ca ale mele sunt aproape imposibil de atins. Și, din păcate, din tot ce mi-aș dori eu să urmăresc, să fiu prezent, cred că doar o parte va fi fezabilă, așa că am restrâns lista la câteva.

În mod cert, aș vrea să fiu la concertul de deschidere și pentru componenta de primă audiție mondială pe care o are, dar și pentru această componentă a muzicii contemporane reprezentantă de Concertul pentru orchestră de Dan Dediu. Aș vrea să fiu în această seară de deschidere.

Am rămas dator de-a lungul edițiilor anterioare față de componenta de operă și niciodată, mărturisesc, n-am apucat să văd Oedip, așa că sper ca pe 15 septembrie să pot să văd această reprezentație și, dacă am ales o variantă sinfonică, o variantă de operă, atunci aș merge și pe o componentă de dans. Am ales Mandarinul miraculos din data de 17 septembrie.

Acum, am noroc cu Radio România Muzical, care, tradițional, va reuși să suplinească orice absență de-a mea, dar nu numai a mea, ci a oricărui spectator, pentru că vom ocazia datorită Radio România Muzical de a recupera ulterior, din înregistrări ale mai multor concerte, tot ce a pierdut din această ediție a festivalului.

Care este sensul muzicii culte pentru dumneavoastră? Ce compozitor, ce lucrare preferați și în ce momente ascultați o anumită piesă?

Nu ascult o anumită piesă într-un anumit moment dat decât atunci când caut ceva, când mă pregătesc sau mă documentez pentru ceva, dar nici atunci alegerea nu este aleatorie, ea este dictată de documentarea pe care o fac. În rest, sunt un ascultător care rareori ajunge în săli de concerte.

Ceea ce fac, din perspectiva muzicii clasice, este ca un fel de deformație profesională. Am rămas cumva dependent de Radio România Muzical și oferta voastră mă ajută de cele mai multe ori. Petrec foarte mult timp la volan și îmi completez astfel prin oferta voastră tot ce nu pot să-mi permit prin prezența în săli.

Dar ceea ce vreau să vă spun, să devoalez de fapt, un mic secret care m-a ghidat în cei doi ani când am fost președintele Radioului și când aveam Sala Radio sub biroul meu, oarecum mai în spate sau mai în față, mai în stânga sau mai în dreapta… după fiecare zi de lucru, în zilele în care erau concerte la Radio România, mă furișam loja aceea rezervată pentru oficialități și, în fundul lojei, mă încărcam după o astfel de zi, indiferent care era oferta artistică din acea seară, ca să pot ajunge acasă pentru a putea relua munca a doua zi.

Din păcate, de atunci, nu mai sunt la radio, nu mai am această extraordinară oportunitate de a-mi încărca bateriile, dar acea perioadă 2010-2012 rămâne pentru mine cea mai regulată și cea mai neconvențională întâlnire cu muzica clasică.

După cum știm, Palatul Cantacuzino din capitală, atât de legat de memoria lui George Enescu, se află în proces de renovare, însă lucrările sunt în prezent într-o fază de stagnare. Ce urmează să se întâmple concret și când credeți că publicul se va putea bucura din nou pe deplin de acest spațiu cultural?

Ceea ce este important este că se află în continuare în zona de maxim interes, că actele normative recent adoptate în materie de împrumuturi prevăd și acest subiect de investiții ca fiind una dintre cele prioritare. Asta e partea bună.

În ceea ce privește partea concretă, ca orice lucrare care din motive obiective sau, pe alocuri, subiective stagnează de o vreme destul de îndelungată, Ministerul Culturii de comun acord cu unitatea de management a proiectului care gestionează această lucrare, dar și cu reprezentanții beneficiarului (n.r. managementul Muzeului "George Enescu"), va trebui să găsim modalitatea de a surmonta obstacolele care au condus la înghețarea lucrărilor, astfel încât odată cu prelungirea și cu intrarea într-un nou ciclu de finanțare, să putem să ajungem până la urmă la obiectivul atât de așteptat nu numai de dumneavoastră, și de ascultătorii dumneavoastră.

La final, aș vrea să abordăm un subiect important, implementarea European Media Freedom Act, EMFA, în legislația națională. Acest demers înseamnă pentru media publică asigurarea independenței și a unei finanțări adecvate necesare pentru desfășurarea activităților editoriale.

Tocmai am avut o întrevedere cu domnul Valentin Jucan, președinte interimar al CNA-ului, și subiectul a fost exact calendarul de implementare a noii legislații, care va prevedea modificări, atât în structura reglementărilor în materie de audio-vizual, cât și în legea specială care guvernează activitatea mediei publice, fie vorba de Legea 41 în audio-vizual, Legea Radioului și Televiziunii publice, dar și legea specială care reglementează activitatea Agerpres-ului.

În același timp, vorbim și de legea culturii scrise, care va trebui amendată în forma în care presa scrisă, care nu este reglementată în România, să beneficieze și ea de toate pârghiile legislative necesare unei corecte implementări a acestui regulament.

Deci, eu sper ca până la sfârșitul acestui an să fie gata forma supusă atenției, analizei și aprobării guvernului, pentru ca actul normativ în sine să fie adoptat așa cum se cuvine de către Parlamentul României cel târziu în prima parte anului viitor. Acesta este orizontul de timp pe care ni l-am propus, nu suntem în întârziere, suntem cumva în pas cu celelalte state europene, dintre care doar câteva sunt într-o fază mult mai avansată, anume aceea ca textul respectivei legi naționale să fie deja finalizat, dar doar în foarte puține cazuri s-a ajuns ca ele să fie adoptate și, din câte știu, aproape niciuna din situații nu este aceea cum că deja legea națională respectivă ar fi și aplicabilă. Suntem într-o întârziere care nu mi se datorează mie și echipei mele, însă mă fac responsabil de recuperarea acestei întârzieri.

Credeți că acest regulament poate aduce o îmbunătățire a jurnalismului cultural în România?

Ar trebui să aducă îmbunătățire în general a tot ce înseamnă jurnalism - de la modul în care se face jurnalismul, până la modul în care jurnalismul, în general, ca instrument formator de opinie și ca instrument prin care (m-am referit la modele mai înainte sau absența acestor modele) modelele fie ele și negative se pot arăta și se pot conștientiza în societate. Va trebui să sufere o schimbare de paradigmă în sensul clarificării anumitor limite.

Se spune când vorbim despre libertatea de creație în general sau despre libertatea de expresie sau, mai special, dacă vorbim de libertatea presei… se spune în general și chiar și Curtea Europeană de Justiție a statuat prin câteva decizii foarte clar că libertatea de exprimare și ea ca orice drept încetează undeva sau are undeva o limită și acea limită începe acolo unde această libertate aduce atingere dreptului celuilalt. Deci, va trebui să găsim împreună, prin dezvoltarea unor mecanisme de autoreglementare, de dialog, acele limite a căror depășire practic trimite într-o zonă care nu mai este benefică nici presei și nici societății, dar a cărei respectare la un moment dat cred că va fi în beneficiul tuturor, indiferent că suntem consumatori de presă sau că suntem subiect al unui demers jurnalistic sau că suntem pur și simplu cel care generează respectivul material.

Credit foto: Biró István