Delyana Lazarova se va afla mâine la pupitrul dirijoral al Orchestrei Naționale Radio și al Corului Academic Radio, în concertul de deschidere al Concursului Internațional "George Enescu", pe scena Ateneulu Român. În program: "Consolations" de Shin Kim - în premieră mondială, Triplul concert pentru vioară, violoncel, pian și orchestră de Paul Constantinescu, avându-i ca soliști pe laureații ediției trecute - violonista Maria Marica, violoncelistul Benjamin Kruithof și pianista Alexandra Segal, precum și "Poema Română", op. 1, de George Enescu. Delyana Lazarova a stat de vorbă cu colega noastră, Ariadna Ene-Iliescu:

Abordați un program muzical deosebit de bogat în concertul de deschidere al Concursului Internațional "George Enescu". Seara începe cu o premieră mondială - "Consolations", prima simfonie a compozitorului coreean Shin Kim, câștigătorul secțiunii dedicate lucrărilorsimfonice din cadrul ediției anterioare concursului "George Enescu". Dirijați frecvent muzică nouă, aveți o pasiune pentru sonoritățile contemporane. Ce ați putea să ne spuneți despre această proaspătă lucrare a lui Shin Kim?

Am fost foarte fericită când am primit prin poștă partitura de la domnul Kim. Trebuie să spun că este o piesă extrem de imaginativă, plină de pasiune și emoție. Atât ascultătorii, cât și noi, interpreții, suntem purtați într-o călătorie incredibilă. Este un parcurs printre sonorități, bineînțeles, căci partitura ne oferă multă informație de detaliu cu privire la culori instrumentale, iar compozitorul utilizează instrumentele la capacitatea lor maximă, ceea ce este minunat. Suntem purtați într-un alt loc, un loc care aproape că nu există pe pământ, aș zice.

Prima parte a lucrării este un prolog, ne pune în starea potrivită pentru ceea ce urmează. Pe parcursul lucrării vom auzi combinații sonore foarte interesante, instrumente rar utilizate într-un context orchestral - spre exemplu armoniul, care are o sonoritate asemănătoare orgii, de o sacralitate aparte; sunt folosite din plin efecte instrumentale inedite. La corzi, de exemplu - uneori se cântă cu arcușul în locuri de obicei evitate, ceea ce produce o șoaptă, un murmur, alteori se cântă în spatele călușului, ceea ce ne dă un sunet ascuțit, pătrunzător, sau se produc efecte percusive prin "căderi" repetate ale arcușului. Lemnele de asemenea emit uneori efecte percusive, prin click-uri pe clape. Sunt utilizate multe instrumente de percuție, care creează culori cu totul deosebite... Toate aceste sonorități se împletesc pentru a "picta" un întreg, o imagine sonoră de ansamblu. Partea a patra este profund emoțională, se distinge de celelalte de asemenea prin apartenența la organizarea sonoră tonală, căci în restul părților nu se afirmă cu adevărat un centru tonal. Pentru mine, partea a patra reprezintă o rugăciune, sugerată prin coralul de alămuri. Iar partea finală este această consolare, sentimentul că ne găsim pacea, atât în interior, cât și, să sperăm, în lume.

Este o minunată piesă, eclectică, aș zice. Înainte să ajungem la armonia tonală, care într-un fel ne "salvează", trecem prin tot felul de transformări, prin greutăți.

Programul serii continuă cu piese românești: Triplul concert pentru vioară, violoncel, pian și orchestră de Paul Constantinescu și "Poema Română", op. 1, de George Enescu. Cea dintâi este o lucrare de maturitate - a fost scrisă de Paul Constantinescu spre sfârșitul vieții, în timp ce George Enescu a compus "Poema" la vârsta de doar 16 ani. Cum ați comenta acest contrast, cum vedeți cele două lucrări?

În primul rând, trebuie să spun că sunt foarte bucuroasă că am oportunitatea de a dirija aceste două lucrări. Desigur, sunt "îndrăgostită"de întregul program. Dar piesa lui Paul Constantinescu, recunosc, nu o știam înainte. Este minunat să avem un alt triplu concert pentru această formulă instrumentală, în afară de cel beethovenian. Mi-a făcut deosebită plăcere să studiez acest minunat concert scris de Paul Constantinescu și de-abia aștept să lucrez cu cei trei tineri soliști fantastici și să asamblăm lucrarea împreună cu orchestra. Este scrisă foarte bine, foarte matur. Orchestra susține cei trei soliști și totodată are propriul rol. Lucrarea se deschide printr-un gest grandios, care transmite:"Aici suntem, ascultați-ne, avem ceva de spus". Partea a doua este de o frumusețe aparte, cu nuanțe tragice, pe alocuri. Iar în partea finală, totul se rezolvă - nu neapărat se rezolvă, cât ajunge la o concluzie. Sunt încorporate fragmente atonale, aș zice, dar totodată este prezentă constant o gravitate, o ancorare tonală, care se afirmă mai ales în finalurile de părți. Sper să mai dirijez această lucrare minunată, oriunde în lume, căci merită din plin atenție.

Iar apoi avem prima piesă orchestrală compusă de George Enescu. Este un lucru atât de special. Recunosc că Enescu este unul dintre compozitorii, muzicienii mei preferați. Ne inspiră pe toți, aș zice, căci era muzicianul complet - nu doar un compozitor minunat, ci și un violonist fantastic.. Și eu am fost violonistă, așa că îi cunosc toate sonatele pentru vioară - a treia este favorita mea. Universul muzical enescian este incredibil. La vârsta timpurie de 16 ani a creat această capodoperă, o piesă în care simt că a încercat să includă întreaga lume. Întrevăd în lucrare anumite influențe germanice, chiar din felul în care se deschide, este o piesă destul de "vestică", aș zice, la început. Partea a doua, mai ales, este programatică - avem o furtună, ce amintește prin anumite elemente de scriitură, de ritm - la corzi, de exemplu - de Simfonia a 6-a a lui Beethoven. Bineînțeles, Enescu are propriul mod de a construi această furtună. Iar înspre final toată lumea se adună și dansează.. Avem dansuri folclorice, care poate că doar în Europa de Est pot fi cântate așa cum ar trebui. Așa că sunt extrem de încântată să aud această orchestră cum le cântă, căci simt că toți membrii ansamblului au muzica aceasta în sânge.

Exact despre acest subiect este următoarea mea întrebare.. Știu că sunt abia primele zile de repetiții, dar cum ați descrie colaborarea cu Orchestra Națională Radio?

Mi se pare că orchestra se adaptează foarte rapid. Toată lumea se întoarce din vacanță, cu toții cred că revenim după o vacanță, ceea ce dă o anumită prospețime atmosferei. Interpreții sunt gata de lucru, sunt deschiși să abordeze acest program dificil, alcătuit din trei lucrări cu limbaje diferite, cu moduri diverse de articulare sonoră. Așa că aștept cu nerăbdare următoarele repetiții, să vedem cum putem aduce împreună programul la un nivel cât mai înalt.