Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Andrei Fermeșanu, manager interimar al Operei Naționale Române din Iași

Publicat: vineri, 7 Iunie 2024 , ora 13.09

În cadrul "Bucharest Opera Festival - All Puccini edition", Opera Națională Română din Iași propune marți ,11 iunie, spectacolul "Boema". Andrei Fermeșanu, managerul interimar al instituției, a stat de vorbă cu colega noastră, Ariadna Ene-Iliescu, despre festival și despre activitatea operei ieșene:

Ce înseamnă pentru Opera Națională Română din Iași participarea constantă în cadrul "Bucharest Opera Festival", ajuns acum la cea de-a treia ediție?

Este o oportunitate de a prezenta publicului bucureștean producțiile cele mai valoroase pe care Opera Națională Română din Iași le are în repertoriu. Suntem la această a treia ediție cu spectacolul "La Boheme" de Giacomo Puccini, după ce anterior, în primele două ediții, am prezentat publicului iubitor de operă din București două capodopere în regia maestrului Andrei Șerban; este vorba de "Indiile galante" și opereta "Văduva veselă" de Lehár.

Așadar, este o oportunitate, așa cum spuneam, de a ne face și mai vizibili la nivel național și, totodată, o dovadă că, depășind ambiții, orgolii locale, reușim împreună să arătăm o anumită forță inetrpretativă a operei în România.


Așa cum spuneați, în cadrul acstei ediții a festivalului ce sărbătorește anul centenar puccinian, opera ieșeană va prezenta spectacolul "Boema", în data de 11 iunie. Care ați spune că sunt punctele forte ale acestei montări?

Este o montare care, deși împlinește acum, în iunie, 10 ani de când a fost pusă în scenă la Iași, în continuare se vinde cu casa închisă, un spectacol foarte iubit, foarte apreciat negreșit datorită punerii în scenă - scenografiei și regiei. Regia, de altfel, poartă semnătura reputatului Niky Wolcz - o personalitate a scenei de operă la nivel mondial; decorul - Helmut Stürmer; costumele - Lia Manțoc. Și, bineînțeles, o distribuție cunoscută, cu anvergură națională și mîă refer aici la Mimi - Ana Maria Donose, Rodolfo - Florin Guzgă, Marcello - Alexandru Constantin, Schaunard - Andrei Yvan, Colline - Teodor Busnea, Musetta - Cristina Grigoraș ș.a. Iarăși, ca o coincidență, premiera mondială "La Boheme" a avut loc în 1896, la Torino - este chiar anul în care Teatrul Național din Iași era finisat, clădire ce actualmente găzduiește spectacolele a două instituții importante - Teatrul Național din Iași și Opera Națională Română din Iași.

Așadar, cred că publicul bucureștean cred că ar trebui să se aștepte la un spectacol de foarte bună calitate, cu resursă artistică extrem de generoasă. Facem deplasarea la București cu 223 de artiști mari și mici - din corul de copii, din corul mare, tehnic, orchestră, balet - cu toții sub bagheta maestrului David Crescenzi, astfel încât premisele succesului sunt foarte puternice.


Cum ați descrie colaborarea Operei din Iași cu dirijorul David Crescenzi?

Este o colaborare întinsă pe decade. Maestrul Crescenzi este o autoritate, însă și o persoană carismatică, capabilă să omogenizeze ansamblurile - pentru că știm cu toții, sincretismul spectacolului de operă presupune efort artistic conjugat. Or, domnia sa are această capacitate de a-i aduce pe toți împreună să-și concentreze energiile creatoare pentru a da cea mai bună interpretare în ziua respectivă. Este o chestiune verificată la nivel național. De fiecare dată când domnia sa apare pe un afiș, trezește un interes și asta sigur se datorează unei anverguri profesionale.


Care credeți că este importanța socio-culturală a unui astfel de festival ce reunește companii de operă naționale și chiar internaționale?

Este o importanță cu totul aparte. Sigur, dincolo de dificultățile logistice de a face deplasările din diferite zone ale țării spre capitală, înseamnă un unison al înțelegerii importanței de a da publicului proiecte cumul de anvergură, cu atât mai mult cu cât în acest an celebrăm personalitatea marelui Puccini. Cred că este un exemplu de bune practici că se pot depăși orgolii locale și, iată, un festival încheiat la toți nasturii profesional care zic eu că poate sta alături de festivaluri importante de gen din Europa.


În final de stagiune, opera ieșeană continuă celebrarea Anului Puccini.

Pe 29 și 30 iunie închidem această stagiune cu o producție nouă, tot Puccini, ultima operă a sa, "Turandot". De altfel, în acest moment, suntem în plin proces de creație; se repetă intens în primul rând la regie. Muzical, am avut ocazia stagiunea trecută să o prezentăm publicului în format de operă în concert astfel încât să familiarizăm toate departamentele artistice ale operei cu această partitură provocatoare. Așadar, ne oprim câteva zile în preajma festivalului de operă de la București cu creația spectacolului "Turandot" și schimbăm doar titlul operei, nu și compozitorul, iar întorcându-ne acasă vom continua cu lucrul la acest "Turandot", care sperăm să fie un real succes pentru că în istoria de 68 de ani a instituției noastre e pentru prima oară când se va putea și se va vedea acest spectacol cu toate elementele lui constitutive. În final, vă asigur că cel puțin până în acest moment avem toate elementele unui succes de casă. Însă, în același timp, un foarte important titlu care intră în repertoriul Operei din Iași și care, repet, lipsea.

Interviu realizat de Ariadna Ene-Iliescu