Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Andrei Fermeșanu, directorul general interimar al Operei Naționale Române Iași

Publicat: miercuri, 26 Iunie 2024 , ora 10.09

În data de 29 iunie, pe scena Operei Naționale Române Iași va fi pus în scenă - pentru prima oară pe scena instituției - spectacolul "Turandot" de Giacomo Puccini. Detalii aflăm de la Andrei Fermeșanu, directorul general interimar al instituției ieșene.

 

 

Putem presupune că Anul Puccini a motivat această premieră?

Da, fără discuție! Fiind centenarul Puccini, am încercat să punem în scenă spectacole noi, spectacole pe care deja le aveam în repertoriu compuse de marele Puccini. De altfel, așa am și început anul, în ianuarie, cred că am fost primii în România, cu spectacolul "Boema" avându-l pe Ștefan Pop cap de afiș, alături de artiștii noștri, ai casei, Ana Maria Donose, Alexandru Constantin, Andrei Ivan, Daniel Mateianu... și lista continuă. La pupitrul dirijoral, Daniel Jinga.

Am continuat cu o altă serie de spectacole: "Tosca" de data aceasta - unul la Iași, două la București, cu aceeași parte din distribuție și dirijorul, și o altă "Tosca", la Suceava, în cadrul unui festival, pentru că Opera din Iași își menține acest rol de pol cultural zonal. Sigur, alte manifestări, tot în festivaluri de profil cu e Bucharest Opera Festival, unde am participat cu "Boema" în regia lui Niky Wolcz. Apoi, recitaluri și concerte cu anumite aranjamente din "Tosca" și din "Boema", de curând.

Iar acum, la jumătatea anului, încheiem stagiunea cu această nouă premieră de producție "Turandot", ultima mare creația a lui Giacomo Puccini, un spectacol grandios. De altfel, suntem în pline repetiții generale. Regia îi aparține lui Rareș Zaharia, scenografia - Alessandra Boffelli Serbolisca și la pupitrul dirijoral - arhicunoscutul David Crescenzi.

Va fi o producție care îmbină tradiționalul cu clasicul. Mi-a plăcut foarte mult o remarcă pe care a subliniat-o foarte bine regizorul Rareș Zaharia: în corespondența lui Puccini există o remarcă în care marele compozitor spune că opera "Turandot" ar vrea să fie privită prin ochii modernității - modernitatea de atunci, de la 1924. Așadar, acesta este punctul de la care regizorul Rareș Zaharia îmbină tradiționalul cu modernul de atunci, clasicul de acum, până la elementele de decor și chiar costume. Unele costume sunt tradiționale... vă dezvălui, de exemplu, Calaf are un costum replică după cel purtat de Puccini. Așadar, este un mod de a celebra însăși personalitatea acestui mare compozitor prin personajul Calaf.


Cum au primit artiștii operei ieșene vestea acestei premiere?

Cu entuziasm, pentru că înțeleg foarte bine această vocație a artiștilor. Sunt profesioniști care activează în cadrul instituției și, sigur, a trebuit să apelăm și la invitați în prima distribuție; îi avem pe Bianca Mărgean, soprana care va da viață principesei Turandot, Daniel Magdal în rolul lui Calaf, Timur - Ivan Dikusar, un tânăr bas angajat la Opera din Iași, Liù - Ana Maria Donose. Așadar, această primă distribuție cred că va deschide apetitul pentru a gusta și mai mult din muzica lui Puccini.

În a doua seară, pe 30 iunie, vom avea o distribuție de asemenea echilibrată, cu Bogdan Zahariea în rolul lui Calaf, Irina Scafaru Roșu în rolul principesei Turandot, Liù - Cristina Simionescu...

Sigur, așteptările noastre sunt foarte mari, pentru că în cei 68 de ani nefiind prezentată această operă la Iași avem ocazia să intrăm pe un teren cu totul nou, scriem pe o foaie albă. Nu a mai existat o punere în scenă. Sperăm să rămână în repertoriul instituției pentru mulți ani de-acum înainte și să ne bucurăm de multiplele mesaje pe care această operă le transmite. Dacă îmi permiteți, din punctul meu de vedere cred că cel mai frumos mesaj este această victorie finală prin iubire. Iubirea aceasta sacrificată a lui Calaf, punându-și viața în mâinile principesei Turandot, se dovedește a fi o armă care topește gheața din jurul principesei. Este o operă care cred că are și suficient de multe elemente din acest curent feminist. Este, totodată, o operă care cântă despre schimbarea paradigmelor: un cer care la început este înnorat poate fi înseninat cu condiția acestei iubiri nețărmurite, adevărate, dusă până la sacrificiu.


Această premieră pentru teatrul ieșean presupun că a fost primită cu entuziasm și de public.

Sperăm. Deocamdată nu am permis accesul nici la repetițiile generale, pentru că sunt foarte multe elemente care nu sunt încă gata. Vorbim aici de ultimele finisaje, de lumini, anumite atitudini regizorale și coregrafice care pot fi văzute într-o altă lumină la scenă față de perioada în care s-a repetat în multele spații ale operei.

Însă, biletele s-au vândut de foarte mult timp, înainte cu o lună și jumătate erau deja epuizate. Dar lucrul acesta nu trebuie să descurajeze pe nimeni pentru că în stagiunea viitoare vom repune această operă în calendarul lunilor ce vor urma, astfel încât cât mai mulți dintre iubitorii operei de la Iași, din Moldova și, de ce nu, și din țară să poată să o vadă și, mai ales, să o asculte.


Din afișul serii, pare o desfășurare de forțe atât din punct de vedere logistic, cât și din punct de vedere artistic.

Așa este. Pe lângă corul mare, corul operei, avem și corul de copii, orchestra operei, o parte din baletul nostru, tot ce înseamnă departamente de producție și ateliere, tehnicul, sigur... tot acest efort susținut administrativ de celelalte departamente. Așadar, este o mobilizare a întregii instituții, pentru că "Turandot" face parte și din grand opera și sunt foarte multe elemente tehnice și, bineînțeles, artistice care trebuie puse împreună pentru acest eveniment pe care, fără să exagerăm, îl considerăm istoric din moment ce este pentru prima oară când se va vedea și se va auzi "Turandot" la Iași.

Interviu realizat de Petre Fugaciu