Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Andreea Apostu, managerul ediției curente a Festivalului „Classics for Pleasure”

Publicat: miercuri, 17 Iulie 2024 , ora 15.23

În perioada 17-21 iulie Sibiul găzduiește cea de-a XIV-a ediție a Festivalului „Classics for Pleasure”, intitulată „Unity in Harmony”. Organizatorii propun concerte cu artiști de renume internațional, precum și un atelier de percuție dedicat copiilor. Despre organizarea festivalului, un interviu cu Andreea Apostu, manager al ediției curente:

Festivalul Classics for pleasure a ajuns anul acesta la ediția cu numărul XIV. Ce se propune?

Ediția de anul acesta va aduce pe scena din Sibiu nume importante, precum Andrei Ioniță, Florin Estefan, Orchestra Medicilor "Dr. Ermil Nichifor", Marin Cazacu și ansamblul „Violoncelissimo”. Ediția de anul acesta este intitulată „Unity in Harmony” și în momentul în care ne-am gândit la laitmotivul festivalului, ne-am gândit la acel moment care să celebreze muzica clasică, dar și unitatea prin armonie, pentru că ne dorim să aducem împreună artiști de renume internațional, dar și pasionați de muzică din întreaga țară pentru a împărtăși, practic, frumusețea și profunzimea muzicii clasice.


Așa cum ați spus, armonia este tema principală a acestei ediții. De asemenea, înțeleg că festivalul se adresează unui public larg. Este de menționat și faptul că accesul este gratuit pentru toate evenimentele. Care credeți că este relevanța unui astfel de festival?

Scopul acestui festival este, în primul rând, de a face muzica clasică accesibilă publicului larg. Această nevoie ne-a fost confirmată de barometrul de consum cultural, din care am aflat că 90% dintre respondenți nu au participat niciodată la un concert de muzică clasică, spre exemplu. Și bineînțeles, unul dintre motive este cel de ordin financiar. Astfel că motivul pentru care festivalul nostru a fost conceput încă de la prima ediție cu intrare gratuită este acesta de a sublinia nevoia de a aduce muzica clasică mai aproape de oameni. Și tocmai de aici și relevanța, pentru că muzica practic unește oamenii și ar trebui să fie accesibilă, chiar dacă vorbim de muzică clasică.


Cum selectați artiștii din cadrul festivalului?

În fiecare an cumva încercăm să aducem și artiști de renume care pot aduce bucurie publicului, în stiluri muzicale diferite. Fiecare concert vine cu un grad de dificultate. Anul acesta, de exemplu, vom avea „Violoncelissimo”, care se va adresa mai ales publicului tânăr, fiind un ansamblu al cărui program artistic va cuprinde atât piese din epoca clasică a muzicii, cât și interpretări moderne de rock, pop sau heavy metal, de exemplu. În fiecare an ne gândim la artiștii care pot aduce stiluri diferite pentru publicul larg, astfel încât să înțeleagă că muzica clasică este foarte diversificată.


Alte proiecte de viitor ale Asociației Elite Art?

În jurul muzicii clasice mai avem un proiect care este Concursul Internațional de dirijat. Acesta este realizat prin intermediul „Jeunesses Musicales International”, care este un ONG global care susține mnuzica clasică și tinerii artiști, iar asociația noastră este singura din România care face parte în acest ONG. Acest concurs de dirijat se realizează cu sprijinul lor. Anul acesta a avut o pauză, însă de anul viitor va reveni. Este un eveniment foarte important la care, cu siguranță vor participa în continuare tineri dirijori la nivel global.


Interviu realizat de Ariadna Ene-Iliescu