Trei lieduri pe versuri de Fernand Gregh, op. 19

Enescu a rezervat numarul de opus 19 unui grup de trei lieduri pe versurile poetului francez Fernand Gregh, care a trait între 1873 si 1960 si a devenit în 1953 membru al Academiei Franceze. Semnalam o eroare a celor ce în 1965 au publicat Patru melodii de George Enescu pe versurile acestui poet, pentru simplul motiv ca muzicianul compusese cu 14 ani înainte o piesa vocala pe un text al aceluiasi autor. Acest al 4-lea lied, publicat în coada celor trei ale lui op. 19 nu se leaga în nici un fel de acestea, este conceput într-o maniera cu totul diferita si nu avea ce sa caute sub mantaua lui op. 19 în publicatia amintita.
Ne ocupam deci de cele Trei melodii, singurele destinate respectivului opus. Pluie, Le silence musicien si L'ombre est bleue ar putea fi desemnate drept un fel de pasteluri simboliste, cu o certa încarcatura emotionala, atâta câta e necesara descatusarii fanteziei muzicianului. Liedurile, de o factura extrem de elaborata, dau o mare importanta pianului, as zice: chiar mai mare decât vocii, judecând dupa luxurianta scriiturii si dupa lungile încheieri instrumentale ale primelor doua piese. Pe de alta parte, linia vocala se pastreaza de multe ori într-un fel de blând recitativ, nu foarte departe de cele ce se pot auzi în Pelléas, de pilda, apropierea la care ne duce si oarecare asemanare între atmosferele poetice ale lui Masterlinck si Fernand Gregh. Este unul din putinele cazuri când Enescu trece pe un plan întrucâtva secundar tocmai melodia, argumentul principal al discursului sau.
Op. 19 nu constituie cea mai originala lucrare enesciana, dar nici nu poate fi minimalizata în vreun fel. Avem o suma de temeiuri pentru a reliefa importanta acestui opus în drumul compozitorului, cum ar fi:

Asupra acestor chestiuni însa vom reveni cu toate amanuntele necesare, la timpul si locul potrivit. Pâna atunci, sa ascultam cele Trei melodii op. 19, compuse, primele doua în 1915, iar ultima în 1916.

(Emisiune difuzata în 5 aprilie 2005)