Sonata "Torso"

Între compozitiile enesciene neterminate ce caracterizeaza anii 1909-1914, perioada pe care ne-am permis a o defini drept una de relativa indecizie stilistica (si reamintesc aci: poemul-oratoriu "Strigoii", dupa Eminescu, Suita châtelaine, în fine Quartettsatz în Do major), ei bine, în acest grup aflam si o prima parte de Sonata pentru pian si vioara, pe care Wilhelm Berger a numit-o "Mica sonata în la minor" (spre deosebire de "Marea sonata op. 25" - tot în la minor), iar Tudor Ciortea, într-un frumos eseu ce însotea prima publicare a lucrarii, o definea drept Sonata "Torso", utilizând un termen care, referitor la sculptura, înseamna lucrare incompleta, reprezentând trunchiul omenesc, dar fara cap si membre. O vom numi si noi tot asa.

Existenta acestei partituri e pretioasa pentru noi, întrucât, situându-se aproximativ la jumatatea timpului între Sonata a II-a op. 6, din 1899, auzita în ciclul nostru de emisiuni, si Sonata a III-a "în caracter popular românesc" - din 1926, lucrarea de fata, datând din 1911, ne ajuta oarecum sa ne explicam evolutia autorului, si sa împacam marea deosebire între Sonatele a II-a si a III-a pentru pian si vioara.
Sonata "Torso" are unele înrudiri cu op. 6, care o precede cu 12 ani, dar înca mai sigur ne trimite, prin multe detalii, catre importantul op. 25 ce va urma peste 15 ani. Si tocmai aici se situeaza - mi se pare - partea mai discutabila a acestei compozitii: o relativa incongruenta stilistica între grupul tematic secund, mai apropiat de armoniile romantismului si - pe alocuri - ale impresionismului. Dar cum Enescu are o miraculoasa intuitie artistica, el reuseste - iarasi - sa ne transporte în rai, mai cu seama în unele sectiuni conclusive. Îmi pare ca secretul eliminarii contradictiei de care vorbeam sta în atacarea muzicii cu un pathos enescian, pasional; ceea ce nu exclude câtusi de putin clipele de visare, ori de indescriptibila finete. Nadajduiesc ca versiunea oferita astazi va împlini aceste deziderate.

Desi lucrare incompleta (cu toate ca prima parte, asternuta pe hârtie în 1911, este perfect încheiata pâna în cele mai mici detalii), Sonata "Torso" pare a se fi înscris (prin adeziunea interpretilor) în grupul compozitiilor enesciene celor mai semnificative pentru pian si vioara. Diferite versiuni discografice o includ deja cu titlul definitiv.
Unde este restul Sonatei? A fost el compus? A fost el încredintat paginilor cu portative? Nu subzista decât o singura pagina din partea secunda, iar în cautarile ce am întreprins în arhiva Muzeului din Calea Victoriei, am dat peste niste schite privind continuarea lucrarii, dar ele mi s-au parut cu totul insuficiente spre a cuteza vreo reluare si definitivare a textului. (Emisiune difuzata în 5 aprilie 2005)