Simfonia I op. 13

În 1905, Enescu termina prima sa simfonie din seria celor de maturitate (reamintim ca între 14 si 18 ani asternuse pe hârtie patru mari simfonii pe care ulterior le-a numit "de scoala"). Era acest opus 13, într-un fel, cel mai consistent efort compozitional de pâna atunci, iar autorul însusi a marturisit ca - între toate lucrarile sale - trei i-au provocat cele mai mari emotii la ascultarea lor. În ordine cronologica ele sunt: Poema Româna la 17 ani, Simfonia I la 25, si Oedipe, la 55 de ani. Vârstele privesc auditiile prime, nu definitivarea lucrarilor.
În afara de Rapsodii, Simfonia I reuseste sa fie cea mai cântata compozitie simfonica a lui Enescu. Succesul de public s-a profilat înca de la prima ei înfatisare, sub bagheta lui Edouard Colonne, în ianuarie 1906 - la Paris; nu mult dupa aceea, lucrarea a fost executata si în alte orase ale Frantei, precum si la Amsterdam, Berlin si New York, între altele. - Am avut personal privilegiul s-o pot asculta la Ateneu sub conducerea compozitorului, cu peste sase decenii în urma, si trebuie sa spun ca a fost piesa enesciana care m-a convins definitiv de genialitatea autorului ei. Mi-am spus atunci: "cel ce a fost în stare sa compuna asa ceva nu poate gresi în nici o alta împrejurare"; si - pâna la urma - cam asa a fost.
Lucrarea este impunatoare si entuziasmanta. Îi simti perfectiunea în îmbinarea echilibrului clasic cu avântul romantic al unui suflet tânar. Nici o masura nu este de prisos, nici un elan nu se deseneaza decât în momentul cel mai potrivit. Muzica te ia pe sus, cum se zice, si nu ai nici un motiv sa nu te lasi purtat de ea.
Doua parti rapide încadreaza o mult poetica parte lenta centrala, pe care as numi-o o "Nocturna", un "Nachtlied" superb, care trebuie - cred - receptionat drept zona de maxima semnificatie a lucrarii. S-a vorbit mult (uneori fara rost) despre influentele care ar exista în aceasta partitura. S-au avansat destul de des numele lui Brahms si Wagner. Am motive întemeiate spre a pune la îndoiala si chiar a respinge sugestiile de acest fel. Exterior poate, din când în când. Dar înrudirea profunda a lui Enescu nu este cu Brahms, ci mult mai sigur cu Berlioz, deci cu un temperament latin prin excelenta; daca am lua numai impertinenta stralucitoare, mediteraniana a alamurilor, fara sa mai pomenim de unele înrudiri tematice cu autorul "Fantasticei", si înca ne-am da seama de structura psihica intima a lui Enescu, foarte departata de sfera germanica. De altfel mi se pare pretioasa, la acest nivel artistic vânatoarea de influente; ce-ar fi daca am sublinia tot timpul pentru prima treime a creatiei lui Beethoven, ce anume datoreaza el influentei lui Mozart si mai cu seama celei a lui Haydn?
Cât despre poezia nocturna a partii lente, nu i se poate nega desigur o tenta wagneriana, mai exact tristanesca. Însa: as apropia aceasta splendida pagina înca mai mult de atmosfera eminesciana. Sugerez:Peste varfuri trece luna,
Codru-si bate frunza lin;
Dintre ramuri de arin
Melancolic cornul suna
Mai departe, mai departe,
Mai încet, tot mai încet,
Sufletu-mi nemângâiat
Îndulcind cu dor de moarte.Cornul suna melancolic, asa cum spune poetul, pe trei note descendente, obsedante: re#, do#, si, iar motivul aceste constituie - pentru întreaga parte lenta - un fel de ax gravitational. El suna aproape mereu la aceiasi înaltime absoluta si în jurul lui se învârtesc domol constelatiile sonore. Este greu sa nu ai un sentiment al Cosmosului, sentiment calm si binefacator, înaltând sufletul spre contopirea cu Marele Tot. - Dar astfel de elanuri lirice ale comentatorului pot eventual parea deplasate. Tot ce pot spune în apararea mea este: ascultati muzica!

În continuare, ceva mai prozaic: Simfonia I a fost dedicata pianistului si compozitorului italian Alfredo Casella. Rezidând în acea vreme si el la Paris, a alcatuit împreuna cu Enescu si cu violoncelistul Louis Fournier un apreciat trio. Casella este autorul unui foarte citit tratat de orchestratie, si un interesant compozitor el însusi. În 1908 avea sa dedice la rândul sau prietenului Enescu a doua sa simfonie din cele trei pe care le-a scris. (Emisiune difuzata în 22 martie 2005)