Piesa de concert pentru viola si pian

Enescu a scris, pentru diverse instrumente, patru mici lucrari destinate a constitui piese obligatorii la Concursurile Conservatorului din Paris: doua în 1904: Cantabile si Presto pentru flaut si pian si Allegro de concert pentru harpa cromatica solo, si alte doua în 1906: Konzertstück pentru viola si pian si Legenda pentru trompeta, de asemenea cu acompaniament pianistic.
Este interesant de constatat si de subliniat ce înalta calitate muzicala atingea compozitorul nostru în niste pagini ocazionale; era greu sa astepti culmi de simtire si chiar de abilitati structurale pentru - la urma urmei - niste piese sortite unui scop minor. Si totusi - acesta e secretul marelui artist - Enescu atinge si aici un nivel tehnic si valoric de exceptie.
Piesa de viola si pian pe care o vom auzi astazi, o forma de sonata nu foarte extinsa, proclama prin toate sunetele ei muzicalitatea profunda a celui ce a zamislit-o. Rigoarea si echilibrul formei, nobletea inspiratiei melodice, fermitatea ritmica, bogatia armonica, toate contribuie la afirmarea unei superbe compozitii, care nu are nevoie de nici un fel de scuze spre a-si justifica existenta. Ea este pur si simplu, prin actul de vointa al unui mare artist, si finalmente - cum spun Englezii - that's that, adica - pe româneste - asta este si nimic altceva. E timpul sa ne obisnuim cu dimensiunile personalitatii autorului pe care-l comentam. (Emisiune difuzata în 22 martie 2005)