Cantabile si Presto pentru flaut si pian

În seria pieselor de concurs la Conservatorul parizian, Enescu a scris în 1904 Cantabile si Presto, o pagina reluata de-a lungul timpului de multi virtuozi ai flautului. Îmi pare ca cele doua parti ale lucrarii nu se potrivesc chiar desavârsit una cu cealalta: Cantabile ofera o încântatoare melodie, de remarcabila inventie si larg suflu, în timp ce Presto pare mai curând produs spre a oferi instrumentistilor ocazia sa se puna în valoare, cântând repede si precis foarte multe saisprezecimi. - Nici planul tonal nu este prea convingator: prima jumatate, cea cantabila, este în Mi bemol major, a doua, cea rapida, în sol minor. Apare ca si cum cele doua jumatati nu ar fi fost concepute spre a sta împreuna. Si adevarul este ca instrumentistul, mai ales unul de reala calitate, se pune mai mult în valoare în splendida melopee, decât în grabitele si relativ conventionalele pasaje ale Presto-ului. Cum era de asteptat, fantezia armonica, si chiar calitatea scriiturii pianului acompaniator, sunt si ele mai evidente în prima jumatate.

Este mai presus de îndoiala cunoasterea compozitorului asupra posibilitatilor instrumentului principal si as zice ca, în acest sens, cel mai elocvent lucru este maiestrita exploatare a registrelor flautului, înca odata: mai ales în Cantabile. Cât timp vor exista flautisti, piesa va fi mereu reluata. (Emisiune difuzata în 29 martie 2005)