După toate acestea, Vivaldi se îndrepta discret către Nordul Europei, spre a nu mai reveni niciodată la Veneţia; o nouă şi ultimă călătorie, desigur plină de necunoscute. Era Viena punctul terminus sau doar o etapă, în drumul către curtea de la Dresda, la invitaţia prinţului elector Frederic Christian?...

Alte întrebări fără răspuns. Cum este cu putinţă ca un artist de talia lui Vivaldi să moară singur în casa unei necunoscute la Viena? Anna Giro se afla oare la Viena sau era încă la Graz unde avea un contract? Regăsim în actul de deces cauza morţii – inflamaţie internă, se presupune o cangrenă sau un fel de tumoare.

Casa Salter în care locuia Vivaldi aparţinând unei văduve, a fost distrusă la începutul secolului al XIX-lea. La fel şi cimitirul în care a fost înmormântat la 28 iulie 1741, după o ceremonie simplă, rezervată de obicei localnicilor, fără nici un protocol. Pe locul acestui cimitir se înalţă astăzi clădiri impunătoare.

Şi la Veneţia absenţa lui Vivaldi, ca şi prezenţa sa la Viena, trece neobservată. De câte ori frivolul oraş nu-şi uitase maestrul, nevoit să plece în atâtea călătorii! Ne reamintim cuvintele lui de Brosses: atât de puţin stimat în această ţară unde totul ţine de modă. Vestea morţii sale se răspândeşte totuşi şi casa sa este sigilată. Însă Veneţia îl uită cu rapiditate, ca şi întreaga Italie.

Într-un tratat al muzicii italiene apărut în 1781 sunt citaţi toţi compozitorii, de la Guido d' Arezzo până la Tartini, cu excepţia lui Monteverdi şi a lui Vivaldi.