Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi
Elena Moșuc este Micaela pe scena Teatrului Scala din Milano
Publicat: duminică, 22 Martie
2015
, ora 0.00
Soprana Elena Moșuc interpretează astăzi, 22 martie 2015, rolul Micaela în spectacolul Carmen de Georges Bizet, o producție a Teatrului Scala din Milano. Parteneri de scenă îi vor fi mezzosoprana Elina Garanca - interpreta rolului titular, tenorul Jose Cura - care evoluează în rolul Don Jose - și baritonul Vito Priante - în Escamillo. Massimo Zanetti se va afla la pupitrul dirijoral. Spectacolul din această seară este prezentat în premieră în regia Emmei Dante, cea care a creat și costumele și va mai fi reluat în zilele de 24 și 28 martie la Teatrul Scala din Milano.