Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi
Tenorul Ștefan Pop în concert alături de Placido Domingo
Astăzi, 20 august 2013, tenorul Ștefan Pop va cânta în cadrul Galei de deschidere a Concursului «Operalia», găzduită de Arena di Verona. Ștefan Pop va interpreta o arie din opera «Boema» de G. Puccini și un duet din opera «Pescuitorii de perle» de G. Bizet, alături de Placido Domingo. Câștigătorul unor competiții importante, printre care Concursul Internațional de la Seul și concursul Operalia, ambele în 2010, Ștefan Pop și-a început cariera internațională în 2009, cu rolul Alfredo din opera Traviata de Verdi, la Opera din Roma, în producția semnată Franco Zefirelli. După succese repurtate pe scenele operelor din Zurich, Viena, Seul și Paris, anul acesta tenorul român a debutat la Teatrul Mare din Moscova cu același rol, Alfredo, din opera verdiană amintită.