Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi
Lansări de disc Daniel Barenboim & La Scala și Jonas Kaufmann
Publicat: luni, 19 August
2013
, ora 6.08
În 19 august 2013 se lansează la nivel internațional două albume mult-așteptate. Primul dintre ele conține Recviemul de Giuseppe Verdi înregistrat de ansamblul celebrului teatru Scala din Milano sub bagheta lui Daniel Barenboim. Este primul disc rezultat în urma colaborării dintre Scala și Barenboim, director muzical al instituției din 2011. În partiturile solistice – patru celebre voci ale prezentului: soprana Anja Harteros, mezzosoprana Elina Garanca, tenorul Jonas Kaufmann și basul Rene Pape. Acesta din urmă va cânta în Requiemul verdian în cadrul festivalului Enescu de anul acesta. Discul poate fi ascultat chiar astăzi, la ora 20,00, în emisiunea “Music box” și este inclus în cadrul campaniei derulate pe site-ul www.romania-muzical.ro,“Votează discul de muzică clasică al anului 2013”. Al doilea album lansat astăzi îl are ca protagonist pe tenorul Jonas Kaufmann. Casa de discuri Decca propune un disc "Best of” cu selecțiuni de pe cele mai iubite discuri ale acestui muzician distins cu un premiu Grammy – este un “rămas bun” tenorului care a ales să încheie cu colaborarea cu Decca în favoarea unui nou contract cu Sony. Discul “Best of Jonas Kaufmann” va fi difuzat în cadrul emisiunii "Seara de operă", la începutul lunii octombrie.