Pianistul Andrei Gologan va susține miercuri, 13 noiembrie 2024, un recital extraordinar în Sala Mare a Ateneului Român, în cadrul seriei "Moștenitorii României muzicale", organizată de Radio România Muzical și Rotary Club Pipera. Despre debutul său pe scena Ateneului, dar și despre alte aspecte ale parcursului artistic de până acum, Andrei Gologan ne oferă mai multe detalii în a doua parte a unui dialog purtat cu colega noastră, Ioana Țintea.

Cum a fost pentru dumneavoastră trecerea de la scena românească la cea internațională? Cu ce provocări v-ați confruntat?

Nu pot spune că în România am "trăit" scenele. Eu, provenind din Piatra Neamț, de fapt nu aveam foarte mult contact cu orașele culturale mai importante - Iași, Cluj, București... Bineînțeles, participam la concursuri foarte des, însă nu aveam senzația că fac parte din scena muzicală românească. Într-adevăr o scenă s-a deschis atunci când m-am mutat în vest, în Salzburg. Încet, încet, am câștigat diverse concursuri internaționale și așa a început cariera. Deci, scena am cunoscut-o întâi în Europa de vest, ca apoi, în ultimii ani, să mă întorc în țară în Festivalul Enescu și acum, la Ateneu.

În tot acest timp, ați avut ocazia să colaborați cu nu puțini muzicieni de renume. Cum a influențat fiecare dintre aceste experiențe evoluția dumneavoastră artistică? Există anumiți artiști sau colaborări anume care v-au marcat în mod special?

În mod special l-aș numi pe Sir Andras Schiff. El a fost un mentor extraordinar. Îmi aduc aminte chiar și ziua când l-am întâlnit și i-am cântat anumite lucrări de Schumann, de Haydn, de Debussy și chiar atunci mi-a spus "Tu ești un băiat foarte talentat! Vom păstra legătura și voi încerca să te ajut." Și, într-adevăr, și-a ținut promisiunea. M-a invitat să cânt o serie de recitaluri pe scene mari europene - în Berlin, în Bonn ș.a.m.d. El a fost nu doar cel care m-a ajutat să descopăr scenele europene și care m-a împins de la spate, ci și, bineînțeles, el este un maestru, o legendă în viață care, pe lângă informația pe care am acumulat-o de-a lungul studiilor de la Salzburg și de la Koln, el a rafinat și mai mult concepția unei interpretări artistice, rolul unui artist și rolul unui interpret. El este, clar, unul dintre cei mai importanți mentori ai mei. Apoi, a urmat Daniel Barenboim, dar și așa-numita școală din Budapesta, cu Ferenc Rados și mulți alții care au contribuit la modul în care văd eu muzica.

Ați câștigat numeroase competiții internaționale, un aspect care v-a consolidat cariera artistică. Având în vedere această experiență, considerați că participarea la concursuri este esențială pentru dezvoltarea tinerilor muzicieni?

Într-un anumit fel, da, este esențială, pentru că în mod clar te obligă să te pregătești într-un mod foarte serios pentru aceste evenimente. Și asta s-a și întâmplat pentru mine și, sunt sigur, pentru toată lumea. Ceea ce poate fi spus despre concurs, tocmai acest element competitiv care nu poate fi, până la urmă, jurizat de către oameni cu anumite experiențe personale... Muzica face parte din noi, interpreții, și din cei care ascultă. Este foarte dificil să o judeci într-un mod obiectiv. Deci, pentru mine concursurile au fost într-adevăr un punct important al dezvoltării mele, însă n-aș putea spune crucial. Devreme am încercat să mă despart de acest element competitiv și să mă adâncesc în creativitate.

Ce sfaturi le-ați oferi celor care se pregătesc pentru astfel de experiențe?

Să nu le ia foarte în serios. Eșecurile sunt inevitabile, se întâmplă tuturor. Atât de des auzim cum cutare pianist sau pianistă, câștigător al premiului I sau top premii la concursul de săptămâna trecută, săptămâna viitoare nici nu trece de prima etapă. În mod cert, nu pot fi luate foarte în serios concursurile. Să spunem că, dacă se încheie într-un eveniment pozitiv, atunci e foarte bine. Și, în orice caz, să luăm în considerare aspectul acesta educativ și aspectul de presiune pusă asupra noastră. Și, practic, de o anumită disciplină cu care trebuie să tratăm participarea la un concurs.

Revenind la evenimentul din data de 13 noiembrie, aș dori să vă întreb cu ce gânduri așteptați acest recital, având în vedere că va fi și debutul dumneavoastră pe scena Ateneului Român?

Vă puteți imagina! Ateneul este un panteon al culturii europene, este o emblemă a țării noastre, a culturii noastre, dar nu doar a țării noastre, ci și a întregului continent. Este un moment foarte special, după cum vă puteți imagina, pentru mine să revin nu doar în România, ci și fix pe scena Ateneului Român. Revin cu emoții, foarte pozitiv, aștept să văd mulți prieteni dar și multe fețe necunoscute și vreau să-mi împărtășesc muzica cu publicul din București.