Tânăra compozitoare Sânziana Dobrovicescu este cea care a semnat lucrarea „Aproape început”, care va fi interpretată de ansamblul „Kontrapuncte” în data de 3 noiembrie, la Sala Brahms de la Musicverein din Viena - despre această lucrare, care aparține genului de teatru muzical, dar și despre preocupările muzicale ale tinerei compozitoare, aflăm mai multe în interviul de mai jos.

Ce ne poți spune pentru început despre acest gen muzical? Ce înseamnă teatrul instrumental?

Este o întrebare foarte bună și este destul de greu de răspuns, pentru că teatrul instrumental este un gen relativ nou, a apărut pe la jumătatea Secolului XX și încă este definit ca gen. Acum, sigur că există un nucleu în jurul căruia piesele sau compozitorii care au lucrat cu acest gen s-au învârtit. Nucleul acesta are foarte mult legătură cu felul în care percepem sunetul, pentru că sunetul poate să schimbe percepția asupra spațiului și punctului în care ne aflăm și noi ne putem raporta în diferite feluri la el. De exemplu, în situația clasică de concert, și aici o să vorbesc puțin din experiența mea, cele mai frumoase concerte la care am asistat au fost cele în care interpretul a reușit să mă transporte într-o cu totul altă lume imaterială, am reușit să pierd contactul cu ce înseamnă timpul și spațiul din jurul meu și am reușit să fac abstracție chiar și de corpurile de pe scenă și să mă bucur doar de întâlnirea asta cu sunetul. Când vorbim de teatrul instrumental, lucrurile stau puțin diferit, pentru că sunetul, în general, are un motiv pentru a exista pe scenă și aici o să dau un exemplu, dacă suntem la o piesă de teatru și avem pe scenă un decor, o canapea, un telefon, un televizor și la un moment dat telefonul sună, personajul de pe scenă răspunde la telefon. Nu știm ce i se spune la telefon, începe să plângă și se așează la pian și începe să cânte o Nocturnă de Chopin. Care ar fi diferența între exeperiența aceasta de a ne întâlni cu această Nocturnă de Chopin și a auzi aceeași nocturnă de Chopin de exemplu interpretată de maestrul Barenboim la Filarmonica din Berlin. În primul rând, din punctul meu de vedere, primul exemplu, felul în care ne raportăm la sunet este semantic, adică ne întrebăm de ce este acolo, de ce cântă Nocturna aceasta de Chopin, de ce a sunat telefonul înainte? Cam asta face teatrul instrumental, încearcă puțin să contextualizeze sunetul și aș spune eu că întâlnirea este puțin semantică, contează de ce ești acolo.

Astfel presupun că așa ai gândit și piesa despre care vorbim. Ce ne poți spune despre această lucrare? Care sunt originile ei, de fapt?

Piesa se numește Aproape începe. Este un Concert pentru un dirijor-povestitor și un percuționist. Este foarte complicat cum am ajuns la piesa aceasta... este un cumul foarte mare de căutări și ea este partea a treia dintr-un ciclu de piese pentru ansamblu, în care am încercat să cânt lucrări cu ierarhiile care ies într-un ansamblu în mod normal. Sigur că avem ierarhii dinamice, da, într-o orchestră, trompetă sună mai tare decât dacă am o vioară solo, dar avem și ierarhii sociale, asta înseamnă de exemplu că dirijorul este cel care de obicei are partitura generală și vede ce cântă toate instrumentele, celelalte instrumente neștiind ce cântă ceilalți din grup, trebuie să raportezi mereu la dirijor și acesta este un prim punct de pornire. Mai apoi, am mai avut o colaborare cu acest ansamblu și dirijorul mi-a spus că lui îi place foarte tare să țină niște mici discursuri, să le zic, înainte sau după ce interpretează o lucrare de muzică contemporană, în ideea în care și-ar dori ca lumea să înțeleagă ce ascultă. Eu personal nu sunt neapărat fană a acestor mici discursuri, mici lecturi pentru public, deoarece curiozitatea ar trebui să fie stârnită de produsul artistic în sine și să dai o direcție directă, foarte focusată publicului despre ce este o piesă, nu știu dacă este ceva ce îmi doresc să se întâmple, așa că mi-am dorit să scriu eu acest mic discurs de la început. Așa că el începe cu un discurs, care din păcate nu descrie piesa mea, dar explică publicului cum compozitorul - adică eu - nu am trimis piesa la timp, nu am trimis nimic, iar el este în fața scenei și în fața publicului și nu știe ce o să cânte. Spune foarte supărat că eu am promis că o să vină partitura cu începutul piesei la concert, dar este concertul și partitura nu a apărut, iar pe măsură ce vorbește, discursul lui, limba, începe să se muzicalizeze, fiindcă începe să se bâlbâie; și aceasta este premisa de la care pleacă piesa mea, că partitura nu a ajuns. Observăm că există o relație contradictorie cu ansamblu, pentru că nici percuționistul solist, nici dirijorul nu par să audă ce cântă ansamblul și se dirijează o muzică ce nu are nici o legătură cu ce cântă instrumentiștii de fapt și prin asta am vrut să ating puțin și subiectul sau întrebarea pe care mi-am pus-o de multe ori în ultima vreme: „Care este scopul nostru pe scenă? De ce suntem acolo? De ce scriem muzică? Mai ales pentru că observ că există o discontinuitate în relația muzicii contemporane cu publicul, așa că a fost și o autoreflexie a poziției mele de compozitor când am abordat piesa în felul acesta .

Spuneai că ai mai colaborat cu acest ansamblu, cum a început relația ta cu acești muzicieni?

Anul trecut am avut onoarea de a fi invitată să scriu o piesă pentru ei. Aceștia sunt ansamblul „Kontrapuncte” din Viena, este ansamblul care cântă muzică contemporană în stagiunea Musikverein din Viena, în Sala Brahms de obicei, este o sală puțin mai mică decât sala unde se cântă concertul de anul nou. Ei anul acesta împlinesc 50 de ani de când fac parte din stagiunea Musikverein și am fost invitată anul trecut pentru prima oară să colaborez cu ei, dirijorul a fost schimbat între timp și dirijorul care a venit acum încearcă să schimbe puțin paradigma a relației muzicii contemporane cu publicul și pentru că, cum am spus, piesa aceasta pe care am scris-o și este a treia piesă deja în principiu care lucrează puțin cu această întrebare a ierarhiilor de pe scenă, a relațiilor noastre cu publicul și de ce facem asta, m-au rugat să scriu o piesă și pentru ei. Și pentru că am avut un mic succes împreună anul trecut m-au rugat să scriu și anul acesta o piesă cu ocazia aniversării a 50 de ani de când ansamblul face parte din stagiunea Musikverein.

Ce alte proiecte urmează pentru tine?

Momentan, primul proiect este împreună cu Ansamblul „Zone Expérimentale” Basel, unde alături de Mihai Codrea încercăm un proiect de co-compoziție, iar proiectul ar trebui să fie o operă în miniatură, operă care ar trebui să se întâmple undeva la finalul lui 2025, pornind de la textul Valurile de Virginia Woolf. În același timp lucrez și la un text de Jean Genet Cameristele pentru soprană solo și live electronic care ar trebui să aibă premiera în mai și există în lucru și o Medeea pentru pianistă solo. Am început deja, am avut o mică vizionare cu prima parte și sperăm ca la început de 2026 să avem și Medeea deja montată pe scenă.