Arhivă : Interviuri Înapoi
AUDIO. Interviu cu Teodor Niță, directorul Teatrului Național de Operă și Operetă "Nae Leonard" din Galați
Sâmbătă, 15 iunie, artiștii Teatrului Național de Operă și Operetă "Nae Leonard" din Galați vor prezenta spectacolul Boema în cadrul Bucharest Opera Festival - All Puccini Edition, eveniment de marcă prilejuit de împlinirea a 100 de ani de la trecerea în neființă a marelui compozitor Giacomo Puccini. Cu această ocazie Teodor Niță, directorul instituției gălățene a stat de vorbă cu colega noastră, Ioana Țintea.
Domnule Teodor Niță, cum apreciați acest festival care aduce împreună cele mai importante instituții lirice din țară, dar și instituții din străinătate, la care Teatrul Național de Operă și Operetă "Nae Leonard" din Galați a fost invitat să participe pentru prima dată?
Acest festival, deși este doar la a treia ediție, putem spune că a devenit un festival de tradiție. Cu siguranță, în viitor, va deveni unul dintre cele mai importante festivaluri de operă din Europa. Sunt implicați acolo oameni profesioniști, doritori și iubitori de artă foarte entuziaști, au și finanțele necesare (pentru că un astfel de festival nu este ușor de organizat fără o susținere financiară) însă cea mai importantă este resursa umană.
Cred că vom participa la un festival care va scrie istorie.
În cadrul Bucharest Opera Festival - All Puccini Edition, artiștii Teatrului Național de Operă și Operetă "Nae Leonard" din Galați vor prezenta în capitală opera "Boema" - spectacol programat sâmbătă, 15 iunie, cu o zi înaintea serii de gală rezervate gazdelor. Ce ne puteți spune despre această producție?
Vom participa în exclusivitate cu artiștii operei noastre. Sunt tineri cu toții și e foarte important acest lucru pentru că aproape că-și vor juca viața în direct, pe scenă, punând în valoare capacitatea lor și întregul lor profesionalism. Media de vârstă este undeva pe la 25 de ani. Suntem un pic curajoși, mai ales eu, că venim cu această producție, dar îmi doresc tare mult să mergem cu tinerii care au o valoare incontestabilă. Va fi un examen - pentru noi, pentru ei... dar sperăm să placă publicului ceea ce le vom oferi.
Premiera la noi este pusă în scenă de Paolo Bosisio, un regizor italian, dar din distribuția de acum 6-7 ani nu se mai păstrează nici unul dintre interpreți. Am avut ambiția să o refacem cu tinerii interpreți ai operei noastre, unii aflându-se la noi doar de un an, foarte talentați, care pot interpreta bine repertoriul puccinian.
Va fi un spectacol absolut nou și tânăr, tineresc și cu entuziasm.
Conducerea muzicală de cine este sigurată?
Pentru că ultima Boemă pe care am făcut-o în această distribuție a fost dirijată de maestrul Traian Ichim de la Opera din Brașov, am ținut să nu schimbăm asta. Și, de altfel, de ce să nu recunoaștem, maestrul Traian Ichim este unul dintre cei mai importanți șefi de orchestră - care ne înțelege, pe care-l înțelegem - și profităm de talentul și bunătatea domniei sale.
Ne puteți oferi un scurt rezumat al desfășurării stagiunii pentru Teatrul Național de Operă și Operetă "Nae Leonard" din Galați, care, iată, se apropie de final?
Întrucât ne aflăm la final de stagiune și început de nouă stagiune și în Anul internațional Puccini, noi deja am avut Gloria Messa de Puccini, o partitură muzicală destul de puțin interpretată la noi. Și iată că anul acesta am avut ocazia și motivația să o interpretăm. Și, așa cum tradițional aveam înainte de ziua de Florii "Cavaleria Rusticană" și "Paiațe", anul acesta am pus în scenă cu ajutorul maestrului Dumănescu Gloria de Puccini.
Urmează festivalul tradițional de operă al teatrului nostru, la a XX-a ediție. Festivalul va fi exclusiv Puccini.
Vom avea și o noutate absolută! Vom prezenta o operă de Puccini nescrisă încă... se va numi "Un bel di vedremo". Este ideea regizorală a lui Paolo Bosisio, cel care a montat și "Boema", și este o operă din fragmente muzicale și imagini, care reflectă întreaga viață artistică a maestrului Puccini. Pornisem de la ideea unui concert Puccini în deschiderea festivalului nostru, dar cred că era prea puțin. Și-atunci, Bosisio a venit cu această idee generoasă din punctul nostru de vedere, de a rescrie întreaga viață a lui Puccini în partituri muzicale. Începe cu sfârșitul lui Puccini, într-un spital din Bruxelles, acolo unde el s-a și stins, aducându-și aminte sau gândindu-se că mai avea doar un pic să termine opera "Turandot". Și pornind de acolo, se reîntoarce la anii tinereții și vom trece în imagini, ca într-un film care se va desfășura în direct, cu un personaj Puccini în scenă care va nara toată această acțiune. Deci, vom deschide cu o premieră absolută. Ideea este generoasă, noi am hotărât scenografia, decorurile, interpreții și sperăm să fie un spectacol bun.
După care, vom continua cu "Turandot", "Madama Butterfly", "Tosca" și vom încheia cu "Boema".