Invitatul meu din această seară este compozitorul Sebastian Androne-Nakanishi, un creator cu un mare apetit artistic, un descoperitor de sensuri în lumea limbajului muzical, care scrie mult și foarte divers. Bună seara de aici din România, Sebastian. Bine ai venit alături de noi, chiar și prin telefon.

Bună seara. Mulțumesc frumos de invitație.

Poți spune despre tine că suferi de o mare curiozitate artistică?

Da. Acesta este unul dintre motivele pentru care nu aș putea niciodată să mă opresc din compus, bucuria de a descoperi. Când cineva îmi ascultă muzica care este proaspătă, dar eu mă consider pe mine însumi primul ascultător și nu doar făuresc, ci și explorez. Este o bucurie foarte mare.

Trebuie să spunem ascultătorilor că muzica ta este ascultată în fiecare zi la Radio România Muzical, pentru că tu practic ai creat pachetul de semnale și jingle-uri care înseamnă identitatea sonoră a postului nostru. Cum ai lucrat la această identitate sonoră despre care vorbeam și cum ai ajuns la acest rezultat?

Cred că a fost unul din cele mai dificile proiecte, dar și unul dintre cele mai frumoase. Să scrii o scurtă linie melodică, un track de doar câteva secunde și să încorporeze ceea ce reprezintă un post de radio și nu orice post de radio nu este un lucru ușor. Doamna Cristina Comandașu care mi-a fost un sprijin cum rareori am întâlnit și căreia îi mulțumesc încă o dată, m-a contactat și mi-a spus dacă nu aș vrea să scriu jingle-ul, semnalul de post pentru Radio România Muzical. I-am spus că da, cum să nu. Anterior mai fusesem contactat de cineva, tot pentru Radio România Muzical, însă nu s-au închegat lucrurile. Eu lucrasem la niște jingle-uri, dar nu pentru muzica de semnal, ci pentru niște emisiuni și de atunci aveam cumva experiența. Chiar dacă nu s-a concretizat atunci ceva, lucrul la un astfel de proiect îl aveam cumva făcut. Mi-aduc aminte că atunci îl plimbam pe fiul meu care pe atunci avea un an și jumătate-doi, dormea îl cărucior și am început să fluier și să-mi încropesc ideile pentru semnalul pe care îl auziți acum.

Iată, un motiv să îl ascultăm cu mai multă atenţie, ca să zic așa. Spuneai că profesorul tău de compoziție Dan Dediu a fost încântat când a auzit că tu de fapt ai creat acest pachet de semnale și jingle-uri.

Nimeni nu știa și nu știu cum am ajuns la discuția aceasta cu dumnealui și chiar se întreba cine a scris-o. M-am bucurat că i-a plăcut și dumnealui.

Știu că ai avut în România mentori valoroși. L-am numit pe Dan Dediu, dar alături de el și regretatul Nicolae Coman și Dan Voiculescu. Totuși nu ai rămas legat de "muzica pură". De ce?

Mereu eram sfătuit de acești minunați profesori și nu numai de dumnealor - o consider și pe doamna Doina Rotaru un mentor important - cu toții ne spuneau, mergeți în afara țării și explorați. Mergeți la cursuri de măiestrie, la școli de vară ș.a.m.d. La toate masterclass-urile la care mergeam sau școli de vară, toți îmi spuneau cu un ton critic sau nu, că muzica mea are o tendință către vizual. Plăcându-mi filmele și jocurile video am avut tot timpul apetitul acesta către muzica de film fără să îmi dau seama. La un moment dat, un prieten mi-a spus de concursul Zurich Film Festival și dacă aș vrea să particip și eu. Când am văzut video-ul acela cu șobolani am zis să încerc și eu. În momentul când am câștigat și prin discuțiile cu oamenii de acolo, mi-am dat seama că ar fi ceva ce ar trebui să încerc. Sigur, m-am luptat foarte tare să rămân pe ambele fronturi, însă nu este ușor. Cumva sunt oaia neagră, iar la muzica de film s-a spus că tu ești din contemporană și viceversa. Încerc să lupt pe ambele fronturi.

Totuși aș vrea să te contrazic, apropo de oaia neagră în muzica pură, pentru că, dacă nu mă înșel, acum aproximativ un an, Orchestra Filarmonicii George Enescu ți-a interpretat o lucrare în primă audiție, nu-i așa? Acel OK.

Da, sigur că da. Vorbesc mai mult de discuțiile pe care le-am cu colegi de-ai mei la festivalul de muzică de film sau la festivaluri de muzică contemporană. Sigur am fost ajutat enorm de către oameni din România și încă am o grămadă de comenzi din partea lor. Într-adevăr, lucrarea OK, comandată de maestrul Marin Cazacu a fost interpretată și dirijată magistral de Dmitry Matvienko. Sunt foarte bucuros că așa ceva se întâmplă și pot să scriu o lucrare orchestrală și pentru o orchestră masivă, apropo și interpretată astfel în România. Este fantastic. Colegi de-ai mei din străinătate sunt încă uimiți că așa ceva se întâmplă.

Pentru că am amintit de muzică de film, trebuie să spunem ascultătorilor că semnezi coloana sonoră a unui film ce a fost prezentat la Festivalul de la Cannes în această ediție. Te-aș ruga să ne vorbești despre acest film și despre coloana sonoră pe care ai creat-o. Știu că Enescu este unul dintre compozitorii tăi preferați, nu-i așa?

Sigur că da. Este preferat din mai multe privințe. În primul rând pentru omul care a fost, adică genialitatea lui transcende sfera muzicii. Era un model de om la care eu nu pot decât să încerc să tind și în momentul când Toma Enache m-a invitat să scriu muzica am zis, da, fără să mai întreb de alte detalii.

Trebuie să spunem că Toma Enache este regizorul acestui film.

Exact. Ceea ce m-a rugat Toma Enache să spune este că nu a fost prezentat în mod oficial, ci a fost o proiecție privată, private screening. Este ceea ce de regulă se face pentru un film pentru a deschide oportunități, pentru a crește vizibilitatea filmului în vederea distribuirii. De acum, filmul va fi trimis la cât mai multe festivaluri. Premiera mondială va avea loc cândva în toamnă, dar cu toate acestea, experiența de la Cannes a fost fantastică. Am întâlnit acolo niște oameni fantastici, Kira Hagi, care joacă rolul lui Alice, fiica soților Cantacuzino, criticul de film doamna Irina Margareta Nistor, creatoarele de modă Doina Levintza și Adina Buzatu. Prin această proiecție privată am putut să văd prin ochii acestor oameni, filmul.

Titlul filmului este unul șocant, nu?

Este, da. Și eu am fost puțin mirat de el.

Te rog să îl spui tu.

Se numește Enescu, jupuit de viu. Eu nu am știut aceste detalii. Sigur că Toma a făcut o cercetare extrem de riguroasă, și desigur că nu o să dau spoilere, nu o să spun de ce l-a intitulat așa, se va descoperi din introducerea filmului. Însă, cei care îi cunosc viața pot înțelege de ce. Mie mi-a plăcut mult titlul mai ales în engleză, pentru că în engleză când spui Skinned Alive, nu se determină genul și desigur, după cum se vede din afiș, pe lângă Enescu apare și Maruca (Cantacuzino), a cărei viață este chiar mai interesantă decât a lui Enescu. Sigur Enescu este în prim plan, dar viața ei este la fel de interesantă. Sigur, să scrii muzica pentru un astfel de film este un pic răvășitor, este un pic prea mult. La un moment dat am avut blocaje. Sigur, ai de-a face cu un titan, este un monstru sacru la propriu și să îndrăznești să scrii o notă muzicală, după ce el a scris ce a scris este o nebunie. Soția mea m-a ajutat și mi-a spus că nu trebuie să intru în competiție cu el (Enescu), nu ai nici o șansă. Evident că nu vroiam să fac asta, dar cumva a clarificat lucrurile. Am vorbit și cu Toma. Mi-a spus direcția pe care o vrea el și mi-am creat o strategie prin care muzica mea mai mult descrie, înfățișează, dacă vreți, lumea și felul de a fi al Marucăi și poate celelalte personaje, lăsând muzica lui Enescu și aducând propuneri lui Toma ce muzică să folosească la anumite descrieri ale lui Enescu. Da, a fost o provocare.

O altă provocare este un proiect special pe care îl pregătești, după câte știu eu. Aș vrea să ne vorbești și despre acesta.

Sigur. Este ceva la care lucrez de peste un an. Am creat un cloud funding prin Kickstarter pentru a finanța acest proiect. Este vorba despre un album ce explorează zona muzicii epice și în care mă joc cu un folclor imaginar, în limitele posibilităților mele. Este vorba practic de Ghilgameș. Am vrut să îmi imaginez și să încerc să dau viață, să animez cea mai veche poveste din lume. Ghilgameș, cu Enkidu și toate celelalte personaje fantastice. Miza a fost să realizez un album care, conform cunoștințelor mele, nu a mai fost făcut în România. Epicul îl avem deja prezent în blockbustere, în tot felul de filme, dar eu mi-am pus problema, poate fi el realizat și într-un mod mai creativ, mai autentic și mai personal, că de multe ori s-a cam uzat acest epic, această sonoritate ce apare în majoritatea blockbuster-elor.

Practic ai intrat în nişte clişee, deoarece se întâmplă asta.

Exact. Cum poți să reinventezi epicul. Cum pot eu să încerc să aduc ceva nou, abordând una dintre cele mai importante povești scrise vreodată.

Când preconizezi că ai putea lansa acest album?

Depinde și de fondurile pe care le achiziționez, pentru că eu mi-am pus la vânzare albumul înainte de a-l lansa. Aș dori să îl lansez la final de an sau începutul anului 2025.

Am înțeles. Ce alte planuri mai ai?

Destul de multe.

Tu ești pe multe direcții, după câte știu eu.

Da. Acum de exemplu scriu o lucrare pentru violoncel solo. Este o comandă din partea ARTEXIM, din partea concurului George Enescu. Alături de Diana Rotaru ce trebuie să scrie o piesă pentru pian și Vlad Maistorovici ce trebuie să scrie pentru vioară. Avem de făcut aceste piese scurte, ce ar trebui să provoace interpreții, deci avem de-a face cu un limbaj destul de avangardist. Un alt proiect foarte fain și foarte drag sufletului meu se numește Aripi. Este organizat de Asociația UCIMR, în parteneriat cu Romanian Music Society din Japonia, co-finanțat de ICR, în cadrul programului Cantemir pentru promovarea artiștilor români în fața publicului nipon. Lucrarea omonimă Aripi, pentru trio de soprană, vioară și pian este comandată special pentru a deschide cele două recitaluri ce vor avea loc Tokio, în perioada 27-31 august. Mai am un joc video pentru niște tineri din Elveția, care este un mic start-up. Sunt și în comisia de care nu știe nimeni a Concursului de Muzică de Film din cadrul Zurich Film Festival, concurs pe care l-am câștigat în 2019.

Vorbește-ne puțin despre această zonă a jocurilor video. Eu nu sunt un împătimit al jocurilor video, dar am observat că muzica a evoluat în această privință, a devenit foarte sofisticată. Tu ești un expert, să spunem și în acest domeniu. Vorbește-ne despre muzica jocurilor video.

Și aici este un univers, un profesor de-am meu chiar spunea despre muzica contemporană că este un cartier cu multe străduțe. La fel este și cu jocurile video. Sunt jocuri în care muzica este lăsată de izbeliște și nu este prea grozavă și alte jocuri în care muzica se ridică la nivel, cel puțin al celei din sfera cinematografică. Ceea ce diferă în mod fundamental este faptul că muzica de joc video nu se compune la fel. Ea este o muzică non-liniară, dacă vreți. Ea nu se poate pune de la început la sfârșit. Vă dau un exemplu. Să spunem că are loc o luptă și aceasta trebuie gradată. Eu trebuie să compun muzica pe straturi și atunci am un strat care, dacă nu este depășit are o încheiere, dar dacă este depășit și ajunge la o intensitate mai mare a luptei va urma un nou strat ș.a.m.d. Practic este un alt mod de gândire. Trebuie folosite niște softuri speciale pentru a avea așa ceva și atunci multe din aceste lucruri, tehnice cel puțin, se realizează cu ajutor, adică și eu pot face anumite lucruri. Implementarea în joc sigur se face de către game designer.

Am înțeles. Eu îi urez succes în tot ceea ce faci și îți doresc să rămâi la fel de curios în a descoperi și a împărtși publicului comunicarea prin muzică. Aș vrea să încheiem discuția noastră cu un moment de pe coloana sonoră a acestui film despre Enescu. Muzica este semnată de tine. Este, să spunem așa, o primă audiție mondială aici la Radio România Muzical. Te-aș ruga să ne vorbești despre acest moment înainte de a-l asculta.

Eu am lucrat la film, că tot vorbeam de non-liniar. N-am putut să lucrez pas cu pas, nici nu cred că se preta așa ceva și atunci am urmărit o anumită logică. Chiar și Toma a avut ideea aceasta, de a compune muzica pentru un film, aproape într-un mod operatic, ca și când este o operă. Momentul cu pricina pe care îl veți asculta este într-o scenă foarte delicată, în care Ionescu, un personaj cel puțin controversat, să-i spunem așa, are o discuție intensă cu Maruca și anumite lucruri sunt spuse, lucruri foarte dureroase, lucruri care o determină pe Maruca să comită anumite acte ireversibile, să le numim așa. De aceea am și denumit piesa I și M, de la Ionescu și Maruca, pentru că eu sper că și din muzică se înțeleg aceste lucruri, că sunt două personaje acolo, două suflete de un etos total diferit. Nu vreau să spun mai mult. Nu vreau să dau spoilere. Sper să vă placă și abia aștept să lansăm filmul.

Încă o dată îți urez succes și chiar suntem curioși să ascultăm muzica de pe coloana sonoră a filmului, Enescu, jupuit de viu.