Agenda de concert Înapoi

Zilele Jazzului Maghiar la București, ediția a VI-a

Publicat: marți, 1 Octombrie 2024 , ora 14.58


Staruri mondiale, reprezentanți ai dinastiilor maghiare de jazz, excelență în educația maghiară de jazz și tinere talente în plină ascensiune vor veni la București în perioada 7-11 octombrie 2024 la a 6-a ediție a Zilelor Maghiare de Jazz organizate de Institutul Liszt - Centrul Cultural Maghiar București, care vor avea loc în patru locații diferite din capitala României.

Luni, 7 octombrie, ora 19.00, în concertul de deschidere, pe scena Sălii George Enescu a Universității Naționale de Muzică București (Știrbei Vodă 33) vor evolua doi mari artiști ai scenei mondiale de jazz, Snétberger Ferenc, unul dintre cei mai remarcabili chitariști ai zilelor noastre, și renumitul saxofonist Tony Lakatos, cel care a fost solistul Big-Band-ului Radio Frankfurt.

Marți, 8 octombrie, ora 19.00 în sala de concert a Institutului Liszt (Gina Patrichi 8) publicul are ocazia să cunoască unul dintre reprezentanții de marcă ai generației tinere de jazziști maghiari, pianistul Egri János jr. și formația sa,TRIO JOHNOLOGY. Formația îi are în componență pe Egri János jr. la pian, care a avut ocazia să cânte și în legendarul Club 606 din Londra, pe tatăl acestuia Egri János sr., unul dintre cei mai importanți și cei mai râvniți basiști ai scenei maghiare de jazz, și pe Pecek Lakatos András care face parte dintr-o renumită dinastie de muzicieni și este unul dintre cei mai buni percuționiști ai tinerei generații.

Miercuri, 9 octombrie, ora 20.00 la JazzBook (Carol Davila 1) doi frați, pianistul Oláh Krisztián și saxofonistul Oláh Kálmán jr. duc mai departe tradiția moștenită din partea tatălui, renumitul pianist de jazz Oláh Kálmán. Ambii muzicieni tineri își au propriile lor quartete cu care susțin concerte în Ungaria și în străinătate, însă adesea urcă pe scenă și în formație de duo, ca și de această dată.

Vineri, 11 octombrie, ora 19.00 Green Hours Jazz Cafe (Calea Victoriei 120) este gazda concertului susținut de formația Symbiosis5, o formație tânără care a luat ființă în anul 2020, dar care s-a impus rapid pe scena jazzului maghiar și internațional câștigând, în anul 2022, Sibiu Jazz Competition, iar în anul 2023 ambele premii mari la Jazz Showcase din Ungaria și lansându-și recent, pe 24 septembrie, cel de-al doilea mare album cu titlul Wondering.

Potrivit tradiției, și în această ediție le oferim studenților și elevilor, precum și celor interesați de tainele jazzului, un masterclass susținut miercuri, 9 octombrie, ora 17.00, la Universitatea Națională de Muzică București, Sala Auditorium, de pianistul și compozitorul Oláh Krisztián, absolvent al Universității de Muzică Liszt Ferenc din Budapesta, în prezent profesor la această prestigioasă instituție, la catedra de pian jazz.

Ediția a VI-a a Zilelor Jazzului Maghiar la București se realizează în colaborare cu Ambasada Ungariei la București, cu sprijinul MOL - Fundația Europa Nouă, Bethlen Gábor Alap, Fondul Național Cultural al Ungariei, în parteneriat cu Universitatea Națională de Muzică București, JazzBook, Green Hours Jazz Café, Grupul pentru Dialog Social, Asociația ErGo, Diákközéletért Alapítvány și Közéletre Nevelésért Alapítvány.