Sâmbătă, 28 septembrie, Opera Națională din București își deschide stagiunea 2024-2025 cu premiera spectacolului "Manon Lescaut" de Giacomo Puccini, montare în regia lui Massimo Pizzi Gasparòn Contarini. Cu această ocazie, regizorul italian a stat de vorbă marți, 24 septembrie, cu colega noastră, Ioana Țintea.

Domnule Massimo Gasparon, cum decurg repetițiile, având în vedere că suntem foarte aproape de premiera spectacolului?

Repetițiile merg foarte bine. Am finalizat deja repetiția cu costume, iar acum ne concentrăm pe ultimele detalii, cum ar fi luminile, inclusiv peretele din LED-uri. Astăzi începem repetițiile cu orchestra, decorurile și costumele, iar până la premieră avem programate patru repetiții generale. Suntem, așadar, complet implicați în acest proces.

V-aș ruga să ne vorbiți despre viziunea dumneavoastră artistică asupra operei pucciniene Manon Lescaut. Regia este una clasică sau urmează tendințele moderne?

Sincer să fiu, întotdeauna respect opera, mai ales pentru că sunt un meloman și un mare fan al acestui gen. Îmi place să urmăresc spectacole în care povestea este clară și viziunea artistică completează frumos ceea ce auzi. Consider că atunci când se merge prea departe, cum se întâmplă uneori în anumite abordări moderne (cum ar fi stilul german, unde totul este complet schimbat și nu mai există nicio referință vizuală clară), se pierde conexiunea cu esența operei. De exemplu, un decor care ar putea fi folosit la fel de bine pentru Traviata sau Turandot nu reușește să transmită specificul fiecărei opere.

În schimb, prefer să rămân fidel tradiției, poate și pentru că sunt italian și simt o legătură profundă cu originile acestui gen, care datează de peste 400 de ani. Consider că avem o mare responsabilitate în a respecta această formă de artă, iar opera necesită un echilibru între toate componentele artistice. E nevoie de o muzică de calitate, de interpreți valoroși, de balet - dacă acesta face parte din spectacol și de decoruri atent concepute. Toate aceste elemente trebuie să coexiste armonios, iar acest echilibru devine posibil atunci când viziunea regizorală respectă muzica. Concepția mea este clasică, nu tradițională, în sensul că respect intriga și muzica, dar îmi pun amprenta personală. Îmi plac culorile vii, așa că am ales o estetică a secolului al XVIII-lea, foarte colorată și strălucitoare, oferind o imagine proaspătă și plină de viață a Franței. Nu este o viziune prăfuită sau tristă, ci una tânără și vibrantă. Cred că poți rămâne clasic, dar în același timp să fii modern și apropiat de public.

Cum descrieți colaborarea cu artiștii români?

Mă simt foarte fericit! Sunt pentru prima dată aici, de fapt este prima mea vizită în România. Desigur, am mulți prieteni români în Italia, așa că m-am simțit imediat ca acasă. Îmi place foarte mult opera, este un teatru foarte frumos, tot personalul tehnic - extrem de eficient și foarte flexibil. De asemenea, artiștii sunt foarte bine pregătiți. Pentru că este deschiderea stagiunii și aceasta este o coproducție, s-a acordat o atenție deosebită acestui spectacol. Este cu adevărat o atmosferă plăcută, iar nivelul de profesionalism este excelent. Desigur, trebuie să așteptăm prima seară, dar sunt foarte încrezător.

Care a fost elementul primordial la care v-ați gândit atunci când vi s-a propus să regizați Manon Lescaut?

Elementul-cheie al operei este conflictul dintre lumea materială și cea ideală, să spunem, cu sentimente care ne înalță. Acesta este un conflict universal. Manon Lescaut este o tânără care iubește intens lucrurile materiale; o putem compara cu o 'Madonna', având o mentalitate materialistă. Ea se aseamănă foarte mult cu influencer-ii de pe Instagram, care sunt adesea obsedați de obiecte, modă și rochii. Totul se învârte în jurul lui Manon Lescaut. Ea se îndrăgostește de un tânăr și, deși încearcă din răsputeri să se schimbe, nu reușește. La final, ei ajung împreună, dar fac o greșeală; Manon iubește stilul de viață extravagant, dar nu poate deveni diferită.

Când m-am gândit la acest aspect, mi-am imaginat-o pe Manon Lescaut ca fiind foarte asemănătoare cu Marie Antoinette. Dacă ați văzut filmele lui Coppola, ați observat că ele prezintă o versiune proaspătă a Mariei Antoinette, cu un amestec de muzică modernă, costume și decoruri clasice minunate. Cred că aceasta este o modalitate de a ne conecta cu figuri din trecut, arătând că ele sunt la fel de umane ca noi și că se confruntă cu aceleași dileme în viață.

Așadar, pentru mine, Manon Lescaut trebuie să fie o operă care vorbește despre tineri și perspectiva lor asupra vieții. Este o abordare foarte modernă și relevantă, care poate fi deosebit de interesantă pentru tinerii care vin la operă, fiindcă nu există nimic diferit de realitatea contemporană. Trebuie să optezi între un ideal moral, în care alegi în mod conștient oamenii care te înconjoară, și o lume materială, în care riscurile sunt evidente. Această alegere este fundamentală și reflectă dilemele cu care se confruntă tinerii de astăzi. Așadar, Manon Lescaut se concentrează pe aceste teme - și sper să conving publicul din România, în special tinerii. Vreau să aduc tinerii la operă, deoarece această artă abordează subiecte extrem de actuale și relevante pentru societatea de astăzi.

Au fost și momente în timpul repetițiilor în care ați dorit să schimbați ceva în viziunea regizorală?

Întotdeauna! Cred că este esențial să ne schimbăm și să ne adaptăm, întrucât lucrăm cu oameni, nu cu obiecte. Este esențial să adaptezi abordarea pentru a te asigura că artiștii se simt confortabil. Nu este vorba doar despre a impune o viziune, ci despre a crea împreună. Îmi place să lucrez în mod colaborativ, discutând cu solistul și înțelegându-i nevoile și sensibilitățile, pentru că nu vreau să îi tratez ca pe niște roboți care trebuie doar să execute ceea ce am în minte. Scopul meu este să dezvolt și să creez ceva autentic, ajustându-mi viziunea la posibilitățile și la caracteristicile fizice și emoționale ale artistului.