Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Cristian Rudic, managerul Operei Naționale Române din Timișoara

Publicat: luni, 10 Iunie 2024 , ora 9.59

În cadrul Bucharest Opera Festival- All Puccini Edition, Opera Națională Română Timișoara va prezenta miercuri, 12 iunie, spectacolul Turandot. Despre revenirea artiștilor pe scena Festivalului aflăm amănunte de la Cristian Rudic, directorul operei timișorene, într-un interviu acordat Ioanei Țintea.

Domnule Cristian Rudic, cum percepeți revenirea operei timișorene în Capitală, pe scena Bucharest Opera Festival, într-o ediție dedicată exclusiv personalității lui Giacomo Puccini, având în vedere și experiența din anul precedent, când instituția pe care o conduceți a prezentat opereta "Bal la Savoy"?

Vă răspund foarte scurt. Cu adrenalina și energia pe care ne-a conferit-o succesul operei "La serva padrona" în regia maestrului Purcărete și scenografia lui Dragoș Buhagiar, pentru început și, după aceea, cu "Bal la Savoy" unde Răzvan Mazilu a semnat regia, coregrafia spectacolului și Dragoș Buhagiar scenografia, la pupitru fiind același Mihnea Ignat. Am fost primiți absolut fantastic de către publicul bucureștean și, până la urmă, acesta e scopul suprem al unui teatru când trebuie să se prezinte în altă parte.

Revenim acum cu ultima capodoperă a lui Puccini, într-un maraton puccinian care conține, practic, toată creația marelui compozitor în afară de "Le Villi" și "Edgar", primele lui două opere. Începând cu "La fanciulla" și până la "Turandot", iată, sunt toate pe afiș, încât pot doar să spun "Mult succes, tuturor celor care vor veni!" Le urez tuturor succes în acest maraton puccinian aproape complet, în care punem și noi o cărămidă acolo, cu "Turandot".


V-aș ruga să ne vorbiți despre producția operei "Turandot".

"Turandotul" la Timișoara are tradiție foarte mare; suntem la a treia producție. Acest spectacol e în scenografia lui Mario de Carlo, regia regretatului tenor de talie internațională Corneliu Murgu. Și, de data aceasta, la pupitru suntem bucuroși să-l avem pe maestrul Guido Mancusi din Viena. Îl avem ca oaspete pe dumnealui, care este invitat împreună cu Ambasada Italiei și cu Centrul Cultural Italian din București - le mulțumim încă o dată pentru colaborare. Pe scenă avem pe Dragana Radakovic în rolul Turandot, Mihaela Marcu este Liu, Bogdan Zahariea este calaf... ne lăudăm de obicei cu distribuția casei, însă în cadrul festivalului, iată, am invitat-o pe Dragana Radakovic. E o producție care satisface gustul estetic contemporan din punct de vedere vizual și redă acea poveste splendidă a dragostei lui Puccini care, după cum știm, a închis ochii în momentul când Liu a încetat din viața ei pe scenă.


În opinia dumneavoastră, ce impact are participarea la acest festival în promovarea instituției lirice timișorene și a artiștilor săi?

În primul rând, uitându-mă pe diagrame curios, de la început, de când au fost puse în vânzare, am văzut că "Turandot" a fost foarte bine primit de publicul din București, ceea ce doar poate să ne întărească speranța că vom satisface această curiozitate a publicului și că vom fi la înălțimea așteptărilor. Într-un oraș atât de mare în care se întâmplă atât de multe lucruri, să programezi un festival Puccini este absolut meritoriu și, încă o dată, felicitări organizatorilor!

Interviu realizat de Ioana Țintea