Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Juriul ICMA anunță azi nominalizările pentru premiile pe 2023

Publicat: marți, 15 Noiembrie 2022 , ora 0.00

ICMA nominalizează 391 de lansări pentru premiile pe 2023. 

Juriul „Premiilor Internaționale pentru Muzică Clasică”, ICMA, a făcut cunoscute astăzi, 15 noiembrie 2022, nominalizările pentru distincțiile ce se vor decerna anul viitor, ce vin ca o recunoaștere a unora dintre cei mai buni muzicieni ai momentului și a celor mai valoroase înregistrări pe care aceștia le-au realizat recent. Nominalizările includ soliști, dirijori, ansambluri și orchestre de renume, precum și o suită de tineri muzicieni, mulți dintre ei trăind această experiență pentru prima dată. În total, au fost selecționate 391 de producții audio, dar și video, provenind de la nu mai puțin de 117 case de discuri.
Pentru a fi nominalizată, o înregistrare trebuie să fie propusă de cel puțin doi membri ai juriului. Cu 26 de nominalizări, „Alpha Classics” se plasează pe primul loc într-un top al caselor de discuri, fiind urmată de „Harmonia Mundi” (cu 19) și de „Naxos”, cu 18 nominalizări.
Finaliștii vor fi deciși până la data de 12 decembrie, iar câștigătorii prestigioaselor premii ICMA vor fi dezvăluiți pe 18 ianuarie 2023.
Ceremonia de decernare a premiilor și concertul de gală vor avea loc la Wroclaw, în Polonia, pe 21 aprilie 2023, cu participarea Orchestrei Filarmonice „The National Forum of Music” din Wroclaw, condusă de Giancarlo Guerrero.
În lista nominalizărilor figurează și o serie de artiști români printre care pianista Luiza Borac, Orchestra Națională Radio și dirijorul Nicolae Moldoveanu, Cvartetul Belcea, Cvartetul Arcadia, dirijorul Cristian Măcelaru, violoncelistul Andrei Ioniță, discul cu lucrări de Enescu înregistrat de laureații din 2014 ai Concursului Internațional „George Enescu” (printre ei, Ștefan Tarara și Josu de Solaun), iar la categoria „Înregistrări istorice” - pianista Clara Haskil.
Din juriul ICMA face parte colega noastră, Cristina Comandașu, manager Radio România Muzical.
Ana Sireteanu