Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Începe Festivalul Internațional Propatria - Tinere talente românești - ediția a X-a

Publicat: vineri, 20 Noiembrie 2020 , ora 0.00
În perioada 20 noiembrie - 1 decembrie 2020 are loc, exclusiv online, cea de-a X-a ediție a Festivalului organizat de Asociația Culturală „Propatria” din Roma, cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului – Departamentul Românilor de Pretutindeni, în colaborare cu Accademia di Romania din Roma și sub patronajul Ambasadei României în Italia. Astăzi, de la ora 20.00, pianista Mara Dobrescu, director artistic al evenimentului, deschide seria cu un recital al cărui program reunește compoziții semnate de Ludwig van Beethoven și George Enescu. Evenimentul va fi putea fi urmărit pe pagina de Facebook a organizatorilor, precum și pe pagina Accademiei di Romania. Festivalul Internațional „Propatria - Tinere talente românești” a fost inițiat în 2011 cu scopul de a evidenția tinerii români stabiliți în străinătate.
Florica Jalba