Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Începe ediția din 2019 a Festivalului de Muzică Contemporană Cabrillo

Publicat: sâmbătă, 27 Iulie 2019 , ora 0.00

În cadrul Festivalului de Muzică Contemporană Cabrillo din California, serie care va începe astăzi, 27 iulie 2019, Cristian Măcelaru este prezent în dublă ipostază - de director muzical și dirijor. Artistul de origine română va conduce Orchestra Festivalului Cabrillo în această seară, în concertul dedicat donatorilor care susțin seria; în program sunt incluse lucrări de Avner Dorman, Vivian Fung, Michael Sheppard, Judd Greenstein, Dylan Mattingly și John Corigliano.

Festivalul de Muzică Contemporană Cabrillo se desfășoară până în 11 august 2019, iar printer invitați se numără mezzo-soprana Jamie Barton, violoncelista Inbal Segev, pianista Clarice Assadși violonista Nicola Benedetti.

Lucian Haralambie