Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Bașii Ioan Stancu și Liviu Holender cântă în 'Flautul fermecat', pe scena Festivalului de la Salzburg

Publicat: miercuri, 8 August 2018 , ora 0.00
O adaptare pentru copii a operei mozartiene „Flautul fermecat” este programată din nou astăzi, 8 august 2018, în cadrul Festivalului de la Salzburg. Adaptarea realizată de Aki Schmitt și Tomo Sugao face parte din proiectul Tineri cântăreți, distribuția fiind alcătuită din interpreți aflați la începutul carierei lor artistice. Basul Ioan Stancu este interpretul rolului „Sarastro”, iar Liviu Holender, de asemenea bas, dă viață rolului „Papageno”. Din distribuție mai fac parte: tenorul Hyunjai Lee în rolul „Tamino”, sopranele Emma Posman - „Regina Nopții”, Marie Perbost - „Pamina” și Carina Schmieger - „Papagena”.
Ana Diaconu