Arhivă : Actualitatea internațională
Înapoi
Martin Fröst - noul dirijor principal al Orchestrei Suedeze de Cameră

Martin Fröst, în vârstă de 46 de ani,
unul dintre cei mai bine cotați clarinetiști ai lumii muzicale internaționale,
a devenit recent viitorul dirijor principal al Orchestrei Suedeze de Cameră –
poziție pe care o va prelua, efectiv, odată cu debutul stagiunii 2019-2020. Martin
Fröst preia, astfel, excelentul ansamblu scandinav succedându-i danezului
Thomas Dausgaard – cel căruia i s-a acordat, acum, statutul de dirijor de
onoare. Un amplu interviu cu Thomas Dausgaard, care anul trecut a devenit
dirijor principal al Orchestrei Simfonice BBC Scoția, puteți urmări accesând
arhiva emisiunii „Poveștile de succes ale muzicii”, pe site-ul www.romania-muzical.ro.
Martin Fröst a comentat astfel numirea:
„Orchestra Suedeză de Cameră se numără printre cele mai valoroase ale
Scandinaviei; pasiunea
membrilor ei, dedicarea, și creativitatea reprezintă o
inspirație. Sunt nerăbdător să mă alătur călătoriei și să fructific șansa de a
contribui la minunata lor reputație atât din perspectivă suedeză cât și
internațională și să concretizez oportunitatea de a dezvolta un nou cadru și o
nouă viziune pentru orchestră, împreună cu muzicienii.”
Martin Fröst este apreciat, vă reamintim, drept un exepțional clarinetist dar și ca un dirijor în plină ascensiune, în ultimii ani. Artistul este pasionat să reinventeze formatul tradițional al concertelor simfonice, așa cum o arată programul său „Genesis”, care propune un repertoriu ce acoperă 2000 de ani de istorie.