Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Orchestra de Cameră a Radiodifuziunii Olandeze în pericol de desființare

Publicat: vineri, 12 Iulie 2013 , ora 22.40

Orchestra de Cameră a Radiodifuziunii Olandeze este pe cale să fie desființată din cauza drasticelor măsuri bugetare ale guvernului olandez, care a anunțat tăierea totală a fondurilor destinate acestui ansamblu. Orchestra a fost fondată în 2005 și a devenit rapid una dintre ansamblurile de elită ale țării. Sub conducerea lui Jaap van Zweden s-a impus și internațional, datorită numeroaselor concerte, turnee și înregistrări realizate. Ultimul concert al ansamblului ar urma să aibă loc duminică, 14 iulie 2013, programul cuprinzând opusuri de Bach și Mendelssohn. Directorul artistic al Orchestrei Filarmonicii din Sankt Petersburg, Yuri Temirkanov, a semnat o scrisoare de protest pe acest subiect, în care spune că: "Distrugerea acestui ansamblu nu va rezolva problemele economice ale țării dar va da în schimb o lovitură fatală culturii și prestigiului internațional al acesteia. Vremurile se schimbă dar fără susținerea și dezvoltarea culturii, o țară nu are niciun viitor."