Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Aurelia Florian la Opera din Tel Aviv

Publicat: joi, 17 Ianuarie 2013 , ora 14.20
Soprana Aurelia Florian evoluează și astăzi la Opera de Stat din Tel Aviv, interpretând rolul titular în spectacolul « Luisa Miller » de Giuseppe Verdi. Producția este realizată în regia lui Gotz Friedrich și sub conducerea muzicală a lui Daniel Oren, ca parte a proiectului de colaborare cu Opera Israeliană, inițiat de Institutul Cultural Român din Tel Aviv. Seria reprezentațiilor cu spectacolul amintit va continua până sâmbătă, 19 ianuarie, atunci când pe scena lirică israeliană va reveni ca solistă soprana Aurelia Florian. Spectacolul « Luisa Miller » este programat și mâine, având distribuție un alt muzician român - baritonul Ionuț Pascu.