Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Orchestra Simfonică din Philadelphia se află in pragul falimentului

Publicat: luni, 18 Aprilie 2011 , ora 15.38
Prestigioasa Orchestră Simfonică din Philadelphia - fondată in anul 1900 - se află intr-o foarte dificilă situaţie financiară, fiind plasată sub incidenţa legii falimentului. Astfel, aceasta este prima mare instituţie de cultură din Statele Unite ale Americii care recunoaşte efectele dezastruoase ale crizei economice. Potrivit informaţiilor Agenţiei France Presse, programul orchestrei nu va fi afectat, datorită plasării sub protecţia capitolului 11 din legea americană care reglementează falimentul - permiţand unei intreprinderi cu probleme financiare să funcţioneze normal şi oferindu-i timp pentru a ajunge la un acord cu finanţatorii săi. Intr-o scrisoare publicată pe site-ul orchestrei, preşedintele şi directorul general ai instituţiei au explicat că fondurile operaţionale "se diminuează rapid şi vor fi epuizate pană in iunie". Potrivit ziarului "Philadelphia Inquirer", Orchestra Simfonică din Philadelphia - al cărei Director muzical este dirijorul elveţian Charles Dutoit - va lansa in curand o campanie ce va avea ca scop strangerea de fonduri in vederea rezolvării situaţiei financiare actuale.