Obiectiv-emotiv cu Alexandru Tomescu și Cristina Comandașu
Înapoi la: Emisiuni
Obiectiv-emotiv cu Alexandru Tomescu și Cristina Comandașu
Vorbim la Obiectiv-emotiv despre anotimpuri. De data aceasta, despre iarnă, în curgerea cronologică a rubricilor noastre. Iarna, care cum e? E rece? E anotimpul sărbătorilor? E anotimpul veseliei și Crăciunului sau al depresiei și tristeții?
Iarna pare așa, în imaginarul ăsta colectiv, un anotimp al zăpezilor, al înghețului, dar, cu schimbările astea climatice, iarna e mai mult un fel de anticipare a primăverii. Sigur, concertele nu se închid pe durata iernii, ba chiar aș spune că sporește frecvența lor, mai ales în perioada de sărbători, în perioada concertelor de Anul Nou. Nu o dată mi s-a întâmplat să fiu de revelion pregătit de concert, să cânt a doua zi...
Cam cât de des se întâmplă asta?
De mai multe ori am pățit. Am cântat și în străinătate, și aici, în România, la Sibiu la un moment dat. Ca artist, trebuie să fii pregătit oricând. Nu există momente de închidere a prăvăliei. Și cred că tocmai din cauză că afară poate vremea nu e la fel de îmbietoare cum e vara, primăvara, toamna, poate publicul se simte mai atras către căldura unei săli de concert, către căldura muzicii pe care o găsesc acolo.
Muzica are în ea întotdeauna acest dar de a crea atmosferă, de a construi niște lucruri fantastice și cred că iarna și, mai ales, în celebrul ianuarie care e "dedicat" depresiilor, muzica ne poate ajuta să trecem mai ușor peste aceste provocări.
O descriere sonoră pentru iarnă?
Partea mea preferată din Iarna lui Vivaldi este partea lentă, poate cea mai reușită parte lentă din acest ciclu de Anotimpuri. E interesant de notat că fiecare parte are o descriere foarte precisă, extrem de detaliată vizual a ceea ce încearcă Vivaldi să comunice acolo. Din păcate, lucrurile astea nu sunt comunicate întotdeauna la concerte. E vorba, practic, de o serie de sonete - patru sonete scrise chiar de Vivaldi - și în aceste versuri ilustrate prin partea a doua din Iarnă, el vorbește despre plăcerea de a fi la adăpost, lângă căldura șemineului în timp ce afară plouă, deci. E vorba de o iarnă cred că apropiată de ce trăim noi acum, o iarnă venețiană.