Muntele este, de fapt, o experiență spirituală pentru cei care aleg să vadă astfel. Rubrica de astăzi se va difuza imediat după Paști și este momentul să vorbim despre un loc de suflet pentru Alexandru Tomescu, despre care am mai vorbit de-a lungul timpului, care este Cabana Caraiman.

Îmi spuneai în trecut că tu crezi că foarte mult din viitorul tău va fi legat de acest loc. Se împlinește, deocamdată, măcar în mică măsură, această profeție a ta?

Îndrăznesc să zic că da. Cabana Caraiman devine pe zi ce trece un loc tot mai prietenos, tot mai cultural. Pentru moment, sunt încă într-o etapă "birocratică" de obținere de autorizații de restaurare, de consolidare ș.a.m.d. Dar, în același timp, mi se pare foarte important să nu fie pus un lacăt pe cabană, pentru că ea a fost acolo special ridicată de către acești entuziaști ai muntelui tocmai pentru a fi la dispoziția celor care au nevoie de un loc unde să-și tragă sufletul, un loc unde să se adăpostească atunci când vin celebrele furtuni de la 2000 de metri...

Chiar număram că anul trecut am stat peste 100 de zile acolo sus, la cabană. Am făcut în premieră, împreună cu Dragoș Ilie, o primă ediție de masterclass la mare altitudine. Am fost 10 muzicieni adunați acolo, și violoniști, și chitariști. Era, așa, o chestie îmbătătoare pur și simplu, să auzi cum din toate camerele se auzeau game, studii, viori, chitări care cântau non-stop. Dintr-odată, toată această energie a tinereții, toată această muzică metamorfozează în cel mai frumos mod un astfel de loc. Oricum, nu trebuie să inventăm nimic nou. Practic, cu toții știm ce înseamnă Festivalul Verbier din Elveția de exemplu, ce amploare a putut să ia. Sigur, nu cred că o să reușim ceva chiar atât de mare la Cabana Caraiman, dar concerte, masterclass-uri... am și un ecran pentru proiecții video acolo... se pot întâmpla și lucruri mai puțin obișnuite în cabanele românești.

Haide să vorbim despre un aspect care mi s-a părut foarte intersant și simpatic în același timp. Sunt oameni pe care-i cunosc, care au ajuns la tine la Cabana Caraiman și care au fost uimiți că tu însuți le serveai ceva acolo și că, eventual, te-au mai și prins studiind. Cum vezi tu, de partea cealaltă, întâlnirea cu oamenii dela Cabana Caraiman?

Eu zic că face parte din normalitatea vieții, nu?! Eu dacă sunt violonist, normal că studiez chiar și la cabană. Chiar am dus acolo una dintre viorile construite de Silvian Rusu, vioara verde, cea cu care am făcut turneul împreună cu Pavel Sporcl. M-am gândit că verdele fiind culoarea naturii este la locul ei acolo, la 2000 de metri. Și, mă rog, sper că subțirimea pereților cabanei să nu-i deranjeze pe cei care vor să se culce devreme. Mai studiez pe-acolo câteodată.

Îmi place să cânt și-n aer liber, dar depinzi foarte mult de starea vremii și de starea... vântului, de temperaturi. Foarte multe variabile.

Eu cred că e foarte interesant pentru cei care nu sunt muzicieni să vadă care sunt rigorile cărora trebuie să se supună un artist. Chiar și dacă este în vacanțp, trebuie să facă game, trebuie să exerseze, trebuie să pregătească următorul concert care vine în două săptămâni. Cam asta înseamnă, nu? Multă lume percepe doar latura asta strălucitoare, scena, florile, paharul de șampanie ș.a.m.d. Dar în spate e foarte multă muncă de rutină. Chiar și prietena mea, care apreciază în mod deosebit Concertul de Ceaikovski, acum că-l tot aude de câteva săptămâni a zis "Dar parcă sună mai frumos cu orchestra, totuși."

O lucrare muzicală are foarte multe fațete, niveluri pe care le poți percepe. Apropo de asta, țin minte un moment interesant la un concert educativ cu Cvartetul Ad Libitum. Lucram noi acolo la intonație și intonația se lucrează întotdeauna într-un tempo mult mai așezat și, practic, reducând foarte mult viteza... era o parte, dacă nu mă înșel, de Schubert, foarte rapidă... dintr-odată am rămas cu toții uimiți câte armonii se succedau așa, într-o viteză uluitoare. Aproape că nici n-aveai timp să le percepi, dar când le încetineai de zece ori, era cu totul o altă lume... în același fel în care, nu știu, atunci când cobori cu un microscop la nivelul ierbii descoperi adevărate jungle, reliefuri pe care nici nu le bănuiai...

Peste tot se ascund astfel de lucruri, inclusiv în Concertul de Ceaikovski pe care-l fredonează toată lumea. Când îl iei să-l desfaci în bucățele mici, descoperi chestii spectaculoase.