Un alt popas al destinațiilor lui Alexandru Tomescu, Amsterdam. Mai precis o celebră sală de concerte, Concertgebouw din Amsterdam. Nouă ne spune foarte mult. Sigur că în momentul când spui Concertgebouw, te gândești la orchestra de acolo, care la un moment dat a fost considerată cea mai bună din lume.

Cum a fost experiența Amsterdam pentru tine?

E un oraș foarte pe placul meu, pentru că este foarte liniștit. E populat majoritar de bicicliști. Eu nu cred că poți să te numești biciclist dacă nu ai mers cu bicicleta măcar o dată în Amsterdam, pentru că poate fi o experiență terifiantă - merg cu niște viteze fantastice. Dacă nu ești atent, dau bicicliștii peste tine de te-aruncă direct în canalele de pe-acolo. Și îmi place foarte mult felul în care e gestionat orașul. Partea istorică e păstrată cu sfințenie. Periodic, mai citesc știri că primăria mai reduce din locurile de parcare, subliniez reduce, desființează locurile de parcare pentru a crea noi zone verzi, noi zone de care oamenii să se poată bucura.

Nu știu, poate ascultă și cineva de la noi, din primărie și să se gândească la această mișcare contra curentului românesc și în direcția curentului general. Mai reducem locurile de parcare, mai reducem autostrăzile, șoselele...

Ei, nu știu dacă autostrăzile, dar ar fi bine să reducem locurile de parcare pentru a face loc naturii.

Pentru a mai lăsa puțină natură să mai respire pe-acolo. Pentru mine, ca muzician, bijuteria orașului este această superbă sală Concertgebouw, care e relativ tânără - la sfârșit de secol XIX a fost construită, pe tipicul sălilor europene, cum sunt și cele de la Viena... foarte mari, înalte, cu o formă rectangulară și cu o senzație uluitoare când ești pe scenă acolo. Cel puțin la sala mare, accesul spre scenă al soliștilor se face pe niște scări - tu cobori de pe scenă - și mi s-a atras atenția: "Aveți grijă să nu vă emoționați prea tare că au fost mulți soliști care au căzut pe scările acelea." De emoție, bineînțeles! E o senzație spectaculoasă, într-adevăr.

Și, un punct în care Concertgebouw a rămas neegalat în mintea mea, pe lângă acustică, istorie ș.a.m.d., este atenția pe care au acordat-o ei sălilor pentru soliști. Sigur, am văzut și săli cu de toate, cu baie, cu duș, cu locuri în care să poți să stai, cu snack-uri, cu tot ce vrei, dar acolo era amenajat cu gust, era amenajat aproape ca un mic apartament. Adică, te simțeai dintr-odată ca un fel de membru al familiei regale britanice, ceva de genul ăsta... Am fost chiar impresionat de tratamentul de acolo.

Am cântat deci și în sala mare și există și o sală mică, Kleine Zaal, care are, la rândul ei, o formă neobișnuită; este ovală. E o sală folosită îndeobște pentru concertele de muzică de cameră. Are o acustică de care te îndrăgostești. Și, dintr-odată, tu, ca muzician, ești propulsat la un alt nivel, doar prin simplul fapt că ești într-o sală care te ajută ca muzician prin acustică, prin lumini, prin temperatură... toate lucrurile astea sunt puse la punct. Nu trebuie să te lupți cu elementele ca să poți să-ți cânți concertul și, dintr-odată, ești mult mai liber, ai mult mai puține griji pe cap și te poți bucura de muzică.

Spune-ne care a fost contextul în care ai cântat în sala mare de la Concertgebouw?

În Olanda am început să merg încă de când eram student, la acele Holand Music Session - niște sesiuni pentru tineri. Am tot progresat pe scara lor valorică, m-au tot invitat, am cântat și la sala mică și, la un moment dat, au zis "Domnule Tomescu, sunteți foarte bun, haideți să cântați în sala mare la Concertgebouw!". Și am cântat Mendelssohn acolo, la sala mare a Concertgebouw-lui.

Am cântat în foarte multe locuri în Olanda și ca solist și, în special, multă muzică de cameră. E o țară încă fascinată de acest fenomen al muzicii de cameră, al cvartetelor. Turnee întregi împreună cu foștii mei colegi din Ad Libitum le-am făcut acolo, în Olanda, în tot felul de locuri, cu mulți oameni pasionați, pur și simplu. Știu că după ce terminam concertul sau când aveam pauză, vedeai așa cum venea cineva din public, timid, se strecura până spre scena noastră și voia să arunce o privire acolo în partitură, să vadă ce rezolvare am găsit noi la locul acela mai dificil de acolo... Niște oameni care știau despre ce e vorba.

Așadar, să fie Concertul în mi minor de Felix Mendelssohn?

Acesta, da.