Aș mai deschide un subiect care mie mi se pare foarte important în special pentru educația tinerilor muzicieni de astăzi - matematică și muzică. Acestea două nu se exclud, ci presupun că și pentru tine de fapt se completează sau converg, într-un fel. Până la urmă, trebuie să spunem că tu ți-ai dat bacalaureatul la matematică, nu?

Exact, la analiză matematică.

De ce e important ca un muzician să stăpânească măcar conceptele fundamentale din matematică și cum îl ajută asta în cariera lui muzicală?

Eu cred că undeva acolo, la un nivel foarte înalt, și muzica și matematica și, nu știu, geometria, arhitectura, majoritatea artelor converg, ajung să împrumute una de la cealaltă sisteme, concepte, idei. Și-atunci când împărtășești anumite pasiuni cu Johann Sebastian Bach de exemplu, un matematician, atunci poate reușești să-i înțelegi mai bine muzica sau începi să întrevezi din lucrurile ascunse de el acolo. Spre exemplu, nu o să uit niciodată revelația tulburătoare pe care am avut-o când un prieten foarte bun de-al meu care mi-a fost profesor de armonie, profesorul Simon Ulubeanu - eram copil pe atunci - a avut răbdarea într-o zi să analizeze împreună cu mine o fugă din Clavecinul bine temperat și mi-a arătat acolo, și chiar așa era, cum în acea temă de fugă era prefigurată, era semnificată teoria relativității a lui Einstein - cu spațiul, cu timpul, toate erau marcate acolo din punct de vedere muzical. Eu cred cu toată tăria, cu toată sinceritatea că în ziua în care, nu știu, extratereștrii vor ateriza aici, printre noi, muzica va fi cu siguranță unul dintre cu care noi vom putea comunica cu ei. Muzica întotdeauna ne ajută să exprimăm ceea ce este dincolo de cuvinte. Un cuvânt, de multe ori, limitează sensurile pe care le are emoția noastră, dar muzica niciodată nu limitează. Muzica, dimpotrivă, are un evantai, o paletă întreagă de sensuri.

Ce ne spune celebrul Preludiu în Do major din Caietul I al Clavecinului bine temperat - un exemplu de obiectivitate, dar cred că și de emoție pură în muzică?

Este o muzică absolut tulburătoare, în aparență simplă, poate chiar plicticoasă pentru că pe două pagini...

Trei!

... pe trei pagini sunt numai șaisprezecimi. Dar, atunci când te uiți în ea, ce înseamnă ea... Bach a scris această culegere de preludii și fugi ca un elogiu, ca un omagiu, ca o înflorire a tonalității.

Do major este tonalitatea de bază, tonalitatea-mamă din care toate tonalitățile decurg, se ramifică după aceea. Acest preludiu, dacă vreți, este cheia care deschide toată această lume multicoloră. Fiecare tonalitate are starea ei de spirit, are culorile ei, are semnificațiile ei. Așadar, e o piesă de început de lume, într-un fel. Țin minte că tot așa, în acele discuții pe care le aveam legate de sensurile pe care le are muzica era și acea legată de nerăbdarea lui Bach.

Bach era totuși un tip temperamental, nerăbdător, niciodată nu utiliza o formulă muzicaă mai mult de două sau maxim de trei ori, pentru că după aceea fie o comprima, fie o răsturna, fie o schimba pentru că muzica tot timpul mergea mai departe, nu era niciodată statică la el.

Și aș putea spune că nici acest preludiu nu face excepție. Aici poate, într-un fel, Bach îi prefigurează pe acei compozitori minimaliști din secolul XX, gen Philip Glass, care au o anumită formulă care, prin repetarea ei, capătă niște sensuri noi, niște sensuri nebănuite. Aici, unul dintre sensuri poate fi acela al tendinței, acela al chemării, nu, a omului către înălțare.

De aceea avem acest arpegiu care urcă și, pe urmă, o cădere, și iarăși o stăruință în urcare, în înălțare. Și este de asemenea interesant de văzut faptul că muzica, de fapt, nu este pătrată - do, mi sol, do, mi, sol - are un dezechilibru în ea are tocmai o propulsează mereu înainte.

Iarăși, la fel cam ca tot ceea ce ține de Bach, e una dintre capodoperele sale, una dintre cele mai îndrăgite lucrări și o piesă care, printre altele, printre alte idei, ascundea în ea o melodie, o Ave Maria pe care Charles Gounod a adăugat, a lipit acolo, dar melodia era deja acolo, fără îndoială, în toate acele armonice ale sunetelor.

De aceea, cred că muzica aceasta de care ne ocupăm, pe care o iubim atât de mult, are în ea așa o bogăție de semnificații, așa o bogăție de straturi în care poate fi înțeleasă și în care poate fi apreciată, încât avem foarte multe secole de-acum înainte, fie și numai cu ceea ce s-a scris până acum, foarte multe secole de bucurii estetice.