Mai avem în față doar o săptămână și va veni Crăciunul, așa că este inevitabil să vorbim despre Crăciun într-o familie a unui muzician născut într-o familie de muzicieni. Alexandru Tomescu și Crăciunul! Îmi spuneai că, de fapt, nu prea te omori după muzica de Crăciun!

Ei, asta în particular... orice lucru când este prea mult, chiar dacă am o mulțime de cântece, de melodii preferate, dar în clipa în care este repetat zi de zi, oră de oră, ceas de ceas, minut de minut... poate să dea anumite reacții alergice. De aceea, cred eu că ar fi poate interesant pentru cei care fac programările muzicale de Crăciun, pe lângă acele cântece clasice pe care le fredonăm cu toții... doamne ferește, nu să dispară, dar poate să alterneze și cu alte cântece, alte melodii, alte piese la fel de interesante. Spre exemplu, din muzica clasică, primele care-mi vin în minte sunt cantatele, oratoriile de Crăciun ale lui Johann Sebastian Bach, numeroase alte lucrări din acestea care înbinau, cred eu, la modul cel mai fericit laicul cu religiosul... ar putea fi un Crăciun mai altfel.

Ei, și cum de fapt arată Crăciunul tău altfel?

Niciodată nu știu exact cum îmi voi petrece Crăciunul pentru că un muzician, într-un fel, are o viață asemănătoare cu a unui medic... întotdeauna trebuie să stai cu telefonul pregătit în caz că cineva are nevoie urgentă de ajutor muzical și, de multe ori, multe Crăciunuri le-am petrecut pe scenele de concert sau călătorind pentru diverse concerte. Este un lucru normal, un lucru firesc. Există și Crăciunul chelnerilor... al artiștilor... care fac concertele de anul nou. Mă gândesc când ascult pe 1 ianuarie celebrul concert de la Viena, mă gândesc oare cum le-o tihni revelionul muzicienilor de-acolo, pentru că am cântat și eu de mai multe ori în concerte de anul nou și nu mai există an nou, este sacrificat.

Crăciunul acesta, al anului 2019, are și o altă semnificație. Sunt 30 de ani de la Revoluția din 1989. Noi era abia la debutul unei adolescențe atunci - eu nici nu eram în București când s-a întâmplat revoluția. Ce s-a întâmplat pentru tine atunci și cum privești lucrurile de astăzi către atunci?

Au fost niște momente foarte spectaculoase pentru mine. Aveam 13 ani și evident că nu se găseau discuri, nu existau casete. Știu că înregistram. Aveam un radio-casetofon și înregistram emisiunile postului de radio - nu se numea Muzical pe atunci, era Programul II - și, dintr-odată, când a început revoluția, mi-am dat seama de importanța istorică a momentului și, în loc să mai înregistrez concerte și simfonii, am început să înregistrez ce se transmitea atunci la radio, tot acel iureș, toată acea nebunie, acel entuziasm de moment. Țin minte plimbarea pe care am făcut-o în zilele acelea împreună cu părinții mei pe stradă. Chiar și pe strada unde locuiam atunci, o stradă secundară în apropierea Gării de Nord, s-au tras focuri de armă; au fost vecini care au avut găuri de glonț în geamurile caselor lor. Și, pentru mine ca artist, ca muzician, prima consecință directă a revoluției a fost că nu am mai pierdut concerte, nu am mai pierdut invitații pe care le primeam din străinătate. Tocmai în toamna anului 1989 primisem o invitație pentru mai multe concerte în Germania - fosta Republică Democrată Germană - și, evident, urma să le pierd, pentru că era imposibil să obții în două-trei luni toate aprobările, vizele, ștampilele și mai știu eu ce, toate lucrurile necesare. În schimb, a venit revoluția și deja în luna ianuarie 1990 am putut pleca însoțit de tatăl meu în Germania să cântăm concerte. A fost o schimbare miraculoasă, o scimbare care m-a făcut să-mi dau seama de importanța momentului acela.