Consacrarea

În prima fază a carierei, Sarah Vaughan a urmat un traseu foarte asemănător cu al multor cântăreţi afro-americani. A început prin a cânta gospel, în biserică, pentru ca apoi să se aventureze în cluburile de jazz. La fel ca Billie Holiday sau Ella Fitzgerald, foarte tânăra Sarah a câştigat un concurs pentru amatori, organizat la teatrul Apollo, din Harlem, New York.

În 1943, la vârsta de 19 ani, Vaughan devenea solista orchestrei lui Earl Hines, pentru ca apoi să treacă în big band-ul lui Billy Eckstine. În perioada de circa doi ani petrecută cu Hines şi Eckstine, cântăreaţa i-a avut printre colegi pe Dizzy Gillespie şi Charlie Parker. Cei doi aveau s-o influenţeze foarte mult, frazarea de tip be-bop devenind unul dintre elementele cheie ale stilului lui Vaughan.

De la jumătatea anilor ’40, Sarah Vaughan a realizat primele înregistrări sub nume propriu, impunându-se curând ca una dintre marile vedete ale jazz-ului vocal.

În perioada 1949-1953, vocalista a înregistrat consistent pentru Columbia Records. Printre acompaniatorii săi din acea perioadă s-au aflat trompetistul Miles Davis, pianistul Jimmy Jones sau saxofonistul Tony Scott.

Sarah Vaughan şi epitetele confraţilor

Cea supranumită „The Divine One” a fost adorată de public, elogiată de critică şi respectată de colegii de breaslă.

Ella Fitzgerald a denumit-o simplu „the greatest singing talent”. În opinia lui Mel Tormé, nici un alt cântăreţ nu era capabil să-şi folosească vocea ca pe un instrument în felul care o făcea Vaughan. De asemenea, Betty Carter nu se sfiia s-o compare cu marea soprană Leontyne Price.

The Gershwin Songbook

Sarah Vaughan este una dintre cele mai valoroase interprete ale repertoriul standard american. George Gershwin s-a aflat desigur printre compozitorii săi favoriţi. Vaughan a realizat versiuni pline de sensibilitate şi inventivitate ale cântecelor lui Gershwin.

Marea parte dintre acestea au fost editate de Mercury Records, în perioada 1956-1963. Cântăreaţa a fost acompaniată de Jimmy Jones, pianistul său obişnuit, şi de o orchestră condusă de Hal Mooney. 

Sarah Sings Soulfully (1963)

Sarah Sings Soulfully este un LP apărut într-un moment în care solista ajunsese la deplina maturitate. Alături de ea s-a aflat un sextet, din componenţa căruia au făcut parte organistul Eddie Freeman sau pe saxofonistul Teddy Edwards. Orchestraţiile îi aparţin lui Gerald Wilson.

Pe Sarah Sings Soulfully se întâlnesc şi teme instrumentale la origini, ca Round Midnight (de Thelonious Monk), Moanin’ (de Bobby Timmons) sau Sermonette (de Cannonball Adderley), ultimele două beneficiind de versuri scrise de Jon Hendricks.