Sunete contemporane Înapoi la: Emisiuni

Portret de compozitor Ulpiu Vlad-70

Publicat: Marți, 27 Ianuarie 2015 , ora 23.30

Compozitorul Ulpiu Vlad face parte din pleiada muzicienilor de valoare născuți în anul 1945. Iar data sa aniversară este 27 ianuarie, aceeași zi a primei luni din an în care s-a născut și Wolfgang Amadeus Mozart.


Lumina - leitmotivul creației sale

Dacă despre marele clasic vienez, Anton Rubinstein spunea "Lumină, numele tău este Mozart", printr-un transfer al personalității artistice, Ulpiu Vlad s-a scufundat într-o zonă a inspirației în care lumina generează sunetele și a compus lucrări ca Simfonia I "Drumuri în lumină", "Lumini în asfințit", "Lumina viselor" sau "Lumină pentru viitor".

Muzician cu o știință profundă în mânuirea diverselor instrumente, Ulpiu Vlad a studiat mai întâi oboiul la Conservatorul din București apoi s-a transferat la compoziție absolvind, în anul 1971, ca discipol al lui Anatol Vieru. S-a perfecționat la Academia Santa Cecilia din Roma cu Virgilio Mortari și, de-a lungul mai multor ani, a surprins această metamorfozare a instrumentistului devenit creator în seria de lucrări "Mozaic", apărută ca o consecință a căutării unor posibilități nelimitate de combinare între diversele timbre ale instrumentelor orchestrei simfonice, cât și între acestea și cvartetul vocal.

Apropiindu-se de folclorul muzical românesc, în perioada 1977-1980, în care a fost cercetător la Institutul Etnologic din București, Ulpiu Vlad și-a creat o frază muzicală personală, presărată cu motive extrase din arhetipurile sonore pe care s-a construit, încă din timpuri imemoriale, filonul creativ românesc. Regăsim aceste tendințe, cel mai pregnant, într-o altă succesiune de lucrări ale sale, cu titlul generic "Vise", urmată la scurt timp de o colecție de valoroase opusuri vocal-instrumentale, "Rezonanțe".


Un profesionist al muzicii

Iată ce ne spune muzicologul Viorel Cosma despre aceste grupări de creații realizate de Ulpiu Vlad: "Dacă visul, în sensul părăsirii realității către lumea sonoră eternă, l-a condus pe compozitor la concepția bazată pe ideea de selecție rezultată dintr-o profundă tensiune spirituală, în schimb rezonanța a materializat încercarea de a transcrie reverberațiile acestor încordări ale momentelor de zbucium."

Publicul l-a cunoscut și l-a apreciat pe acest profesionist al muzicii, înzestrat cu o imaginație extraordinară și cu o căldură sufletească aparte și în ipostazele de director al Editurii Muzicale a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (1984-1992), director al Direcției Muzicii din Ministerul Culturii (1992-1993), conferențiar (1993-1996) apoi profesor din 1996 la Universitatea Națională de Muzică din București si vicepreședinte al UCMR.

Îi spunem și noi acum "La mulți ani!" maestrului Ulpiu Vlad și îi dedicăm emisiunea "Sunete Contemporane" de marți, 27 ianuare, de la ora 23,30. Va fi un portret sonor în care îl veți putea urmări exprimându-și câteva dintre căutările interioare, dar veți asculta și două dintre cele mai interesante lucrări instrumentale și corale ale acestui autor.