Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Radu Lupu, unul dintre cei mai importanți pianiști, s-a stins din viață

Publicat: luni, 18 Aprilie 2022 , ora 21.34

Pianistul Radu Lupu, unul dintre cei mai importanți artiști ai tuturor timpurilor, s-a stins din viață duminică, 17 aprilie, la vârsta de 76 de ani. Născut la Galați, pe 30 noiembrie 1945, Radu Lupu s-a format sub îndrumarea profesoarelor Florica Musicescu și Cella Delavrancea, înainte de a obține o bursă de studiu la Conservatorul din Moscova. A câștigat Premiul întâi la trei dintre cele mai importante concursuri din lume: Van Cliburn, în 1966, Enescu, în 1967 și Leeds, în 1969. Radu Lupu a cântat ca solist al marilor orchestre europene și americane. A debutat la Festivalul de la Salzburg, alături de Filarmonica din Berlin și dirijorul Herbert von Karajan, iar primele sale apariții pe continentul american s-au petrecut împreună cu Orchestra din Cleveland, condusă de Daniel Barenboim și Orchestra Simfonică din Chicago, dirijată de Carlo Maria Giulini. Regretatul pianist a concertat în marile festivaluri internaționale și a realizat înregistrări pentru casa britanică de discuri Decca. Printre premiile pe care le-a obținut pentru imprimările sale se numără un Grammy, pentru Sonate de Schubert și un premiu Edison, pentru înregistrarea unor lucrări de Schumann. De asemenea, Radu Lupu a realizat două albume împreună cu pianistul Murray Perahia, două cu lieduri de Schubert, împreună cu soprana Barbara Hendricks și un disc cu piese pentru patru mâini de Schubert, alături de Daniel Barenboim.

Apreciat la superlativ pentru pianistica sa rafinată, pentru tușeul nuanțat și finețea interpretărilor sale, iubit de presa de specialitate și adorat de public, Radu Lupu a fost una dintre figurile care au dominat scena pianistică internațională timp de decenii, în ciuda refuzului său de a acorda interviuri și a lipsei totale de pe rețelele de socializare. Din cauza problemelor de sănătate, artistul se retrăsese de pe scenă în anul 2019. S-a stins din viață la reședința sa din Laussane.

Radio România Muzical va difuza o emisiune In memoriam Radu Lupu vineri, 22 aprilie, începând cu ora 19.00.

Monica Isăcescu