Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Cristian Măcelaru dirijează, în primă audiție absolută, lucrarea “Formido” de Dan Dediu

Publicat: vineri, 18 Februarie 2022 , ora 0.00
La recomandarea lui Cristian Măcelaru, dirijor șef al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Köln, instituția germană i-a comandat compozitorului Dan Dediu o miniatură simfonică. Inițiativa se înscrie în proiectul intitulat Miniaturi ale timpului, pe care Radiodifuziunea din Köln l-a demarat în anul 2021. În cadrul acestui proiect, 12 compozitori din întreaga lume au primit oferta de a realiza câte o lucrare menită să fie plasată la începutul programului unei seri de concert a orchestrei germane. Astfel, în această seară, miniatura simfonică “Formido” va fi interpretată la Köln, în primă audiție absolută, de Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii condusă de Cristian Măcelaru. Programul va continua apoi cu lucrările ce au fost prezentate și miercuri, 16 februarie 2022, în cadrul concertului susținut în aceeași formulă, dar în orașul german Bielefeld și anume – Concertul op. 61 în si minor pentru vioară și orchestră de Edward Elgar și Simfonia a III-a op. 90 în Fa major de Johannes Brahms. Și în această seară, solist va fi violonistul Daniel Hope.
Florica Jalbă