Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi
Concertul „East to West" susținut de Florin Niculescu Quintet la EUROPALIA
Publicat: joi, 16 Ianuarie
2020
, ora 0.00
Al doilea concert intitulat „East to West“ va fi susținut de Florin Niculescu Quintet în cadrul Festivalului Internațional de Artă EUROPALIA din Belgia, astăzi, 16 ianuarie 2020 la Cultuurcentrum din Leopoldsburg. Din ansamblul care va susține cele trei concerte fac parte violonistul Florin Niculescu, pianistul Daniel Kramer, chitaristul Hugo Lipp, contrabasistul Philippe Aerts, percuționistul Bruno Ziarelli și Philippe Cadeau la tamburină și proiecții video. Proiectul artistic intitulat „East to West“ promovează diversitatea culturală și dialogul multicultural. Muzica a fost selectată de Florin Niculescu, care a realizat și aranjamentele muzicale, iar în repertoriu se află cântece celebre, printre care variantele reorchestrate a pieselor „Mociriță cu trifoi“, „Cânta cucu-n Bucovina“, „Coborâi din deal în vale“ sau „Ciocârlia“. Concertul va fi reluat și vineri, 17 ianuarie, la Café Trottinette din Sankt Vith.
Festivalul Europalia România este coordonat de Institutul Cultural Român, alături de Europalia International din Belgia.
Festivalul Europalia România este coordonat de Institutul Cultural Român, alături de Europalia International din Belgia.