Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Deschiderea Festivalului BBC Proms - în direct la RRM

Publicat: vineri, 14 Iulie 2017 , ora 0.00
Astăzi, 14 iulie 2017, se deschide BBC Proms - un festival aflat în topul absolut al evenimentelor de muzică clasică din lume. La Radio România Muzical aveți ocazia de a asculta o serie de transmisiuni directe de la Royal Albert Hall, în perioada 14 iulie - 9 septembrie. Este vorba despre 11 concerte, primul dintre ele fiind chiar cel din deschiderea festivalului.
Programul condus de Edward Gardner va marca aniversarea a 70 de ani de viață ai celebrului compozitor american John Adams, prin lucrarea sa "Harmonium" pentru cor și orchestră, scrisă la începutul anilor '80 și considerată o creație cheie a perioadei în care compozitorul a creat în stilul minimalist. Aceasta va fi interpretată în finalul serii, cu participarea Corului și Orchestrei BBC și a Corului de Tineret BBC Proms. Prima piesă din program va fi o premieră mondială - "St John's Dance" din creația compozitorului contemporan britanic Tom Coult, scrisă la solicitarea BBC. Iar momentul solistic al serii îi va reveni apreciatului pianist Igor Levit, care va interpreta Concertul nr. 3 în do minor de Ludwig van Beethoven.
Transmisiunea directă începe, la Radio România Muzical, de la ora 21,30. Comentează Andreea Chiselev.
Larisa Clempuș