Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Violoncelistul rus Lev Sivkov - câștigător al Concursului 'Naumburg' de la New York

Publicat: vineri, 23 Octombrie 2015 , ora 16.39

Muzicianul rus Lev Sivkov, în vârstă de 25 de ani, a fost desemnat câștigător al Concursului Internațional de Violoncel "Naumburg" de la New York, desfășurat între 13 și 18 octombrie 2015. Rezultatul îi aduce 15 000 de dolari și două recitaluri în metropola americană. Lev Sivkov este, în momentul de față, student al Academiei de Muzică din Freiburg, unde îl are ca profesor pe Jean-Guihen Queyras.
 Pe locul al doilea s-au clasat, la egalitate, Jay Campbell, în vârstă de 26 de ani, absolvent al Școlii Julliard și violoncelistul Brannon Cho, 21 de ani, student la Bienen School of Music, Northwestern University. Fiecare și-a adăugat în cont câte 7500 de dolari.
 Anul acesta, 54 de violonceliști din întreaga lume au arătat ce au mai bun în competiția din al cărei juriu au făcut parte Nicholas Mann, David Geber, Natasha Brofsky, Thomas Demenga, Norman Fischer, Bonnie Hampton, Marta Casals Istomin, Michael Kannen, Hei Yi Nei și Richard Wernick.
 Concursul amintit este organizat de Fundația Walter W. Naumburg, înființată în 1928 cu scopul de a susține tinerii muzicieni de talent ai Americii, printr-o suită de competiții și premii ce recompensează meritele activității solistice și în domeniul muzicii de cameră.

Ștefan Costache