Ceea ce membrii unei orchestre simfonice de primă mână sunt obişnuiţi să audă, mai ales în perioada negocierii contractelor salariale, se referă la "acei muzicieni care muncesc doar 20 de ore pe săptămână (4 repetiţii şi patru concerte)". Violoncelistul american David Sanders, membru în celebra Orchestră Simfonică din Chicago din anul 1974, răspunde, pe site-ul slippeddisc.com, acestei obiecţii - pertinente doar la prima vedere: el atrage atenţia că majoritatea membrilor unui astfel de ansamblu încep studiul unui instrument la o vârstă fragedă, chiar şi la 4 sau 5 ani. Un interpret capabil de performanţă e nevoie să exerseze, zilnic, între 3 şi 6 ore. Prin comparaţie, există foarte puţine alte exemple de profesii care să solicite atâta dedicare, atenţie la detaliu, concentrare şi pasiune pentru 10, 15, 20 sau chiar 25 de ani - cât durează formarea unui instrumentist; aceasta până să fie acceptat într-o orchestră. Făcând un calcul simplu, un muzician cu 20 de ani de pregătire a acumulat, în această perioadă, 40.000 de ore de studiu.

40.000 - până să aibă şansa de a concura pentru un pupitru de, să spunem, violonist: pentru care se mai bat alţi 149 de contracandidaţi. Audiţia poate dura între 2 minute (varianta ghinionistă) şi 15 (varianta norocoasă), după care urmează o etapă finală, în care concurează cu alţi 2 sau 3 instrumentişti.

David Sanders şi-a câştigat locul în Orchestra Simfonică din Chicago în 23 aprilie 1974; însă acela a fost doar momentul adevăratului său debut. A realizat, atunci, că spiritul de performanţă artistică, din care devenise parte, îi cerea nu numai să nu se culce pe lauri, ci să devină permanent mai bun, să exerseze cu şi mai multă determinare pentru a onora statutul de instrument muzical excepţional pe care îl are Orchestra Simfonică din Chicago. Aşa că cele 20 de ore pe săptămână, la care se face mereu referire, reprezintă doar începutul.