Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Un nou album lansat în 31 iulie 2015

Publicat: vineri, 31 Iulie 2015 , ora 0.00
"Sostakovici în umbra lui Stalin" este titlul discului semnat de Orchestra Simfonică din Boston condusă de Andris Nelsons. Sub sigla casei Deutsche Grammophon vor apărea până la finalul anului 2017 cinci discuri purtând semnătura dirijorului leton Andris Nelsons (36 ani) și a orchestrei al cărei director muzical este - celebra Orchestră Simfonică din Boston. Seria cuprinde acele lucrări din creația lui Șostakovici care reflectă relația tensionată dintre Șostakovici și regimul stalinist - Simfoniile de la V-a la a X-a, dar și alte lucrări. Pe discul care apare în 31 iulie figurează Simfonia a X-a și un extras din opera "Lady Macbeth din Mțensk''.
Discul poate fi ascultat în premieră la Radio România Muzical luni, 24 august, de la ora 19.00 și este inclus în cadrul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2015.