Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Violonista Hilary Hahn își lansează un nou disc

Publicat: luni, 30 Martie 2015 , ora 0.00

Astazi, 30 martie 2015, apare în magazinele din întreaga lume, sub sigla casei Deutsche Grammophon, cel mai nou disc al violonistei americane Hilary Hahn. Albumul a fost înregistrat în compania Deutsche Kammerphilharmonie Bremen, dirijor Paavo Jarvi, și cuprinde Concertul nr. 5 de Mozart și Concertul nr.4 de Henri Vieuxtemps.

Hilary Hahn este considerată, la doar 35 ani, o adevărată vedetă a muzicii clasice actuale. În februarie 2015 a primit al treilea premiu Grammy din carieră, pentru albumul "Cele 27 bisuri ale lui Hilary Hahn". Violonista a concertat și în România, în ediția 2013 a Festivalului Enescu.

Noul disc al violonistei Hilary Hahn poate fi ascultat la Radio România Muzical chiar în ziua lansării sale internaționale: luni, 30 martie, de la ora 19, în cadrul emisiunii Music box și în reluare duminică, 5 aprilie, de la ora 13.05.

Albumul este inclus și în cadrul campaniei Radio România Muzical Votează discul de muzică clasică al anului 2015.