Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Prima operă scrisă de Dvoűák poate fi ascultată la Praga

Publicat: duminică, 24 August 2014 , ora 12.42

Prima operă compusă de Dvoűák, "Alfred", va fi interpretată pentru prima dată de la prima sa audiție din 1938, în acest an în Festivalul Dvoűák de la Praga. Opera, pe care compozitorul a scris-o la vârsta de 29 de ani, nu a fost publicată și nici pusă în scenă în timpul vieții lui Dvorak, iar concertul de anul acesta va prezenta în premieră libretul în limba germană (prima audiție a spectacolului a fost în limba cehă). Scrisă în trei acte, opera spune povestea regelui Alfred cel Mare și va fi interpretată de Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Cehe și de Corul Filarmonicii Cehe din Brno sub bagheta lui Heiko Mathias Förster în data de 17 septembrie la Rudolfinum din Praga. Cu acest prilej, opera va fi înregistrată pentru prima dată.

Directorul artistic al festivalului, Marek Vrabec spune: "Prioritatea noastră este de a cultiva întreaga moștenire a geniului muzical al cărui nume îl poartă festivalul, și asta înseamnă un angajament de a ținti mult dincolo de cadrul obișnuit al lucrărilor sale bine-cunoscute. Prin urmare, am decis să prezentăm în acest an o lucrare necunoscută a lui, care nu a fost cântată încă în forma în care Dvorak a compus-o." Festivalul va cuprinde, de asemenea simfoniile cu numere impare ale lui Dvorak (1, 3, 5, 7 și 9), în versiunea interpretativă oferită de Musica Florea, Filarmonica Cehă și de Orchestra Simfonică Ceaikovski și, în plus, o serie de concerte de muzică de cameră, serie curatoriată de către violoncelistul Jiűí Bárta, ce oferă un bogat repertoriu, cu opusuri scrise, între alții, de Mozart și Schoenberg. Festivalul Dvorak de la Praga se derulează în perioada 8 - 22 septembrie 2014.