Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Soprana Mirela Bunoaica la Filarmonica din Berlin

Publicat: duminică, 16 Octombrie 2011 , ora 11.01
Soprana Mirela Bunoaica face parte dintre artiştii invitaţi să susţină un recital astăzi in Salonul de muzică de cameră al Filarmonicii din Berlin. Programul ce urmează a fi prezentat este dedicat creaţiei lui Franz Liszt, de la a cărui naştere se implinesc peste 6 zile ? 200 de ani şi cuprinde atat lucrări originale, cat şi transcripţii realizate de compozitorul maghiar după piese de Hector Berlioz şi Richard Wagner. Alături de Mirela Bunoaica vor mai evolua printre alţii violistul Micha Afkham, violoncelistul Olaf Maninger, harpista Lena-Maria Buchberger, dar şi pianista Cordelia Höfer, cunoscută publicului roman datorită participărilor la festivaluri din ţara noastră. Revenind la soprana Mirela Bunoaica, trebuie spus că s-a născut la Slobozia, a studiat vioara la Şcoala de muzică Ionel Perlea. A urmat cursurile de canto ale Universităţii de Muzică din Bucureşti. In paralel cu activitatea concertistică, Mirela Bunoaica a participat la o serie de competiţii, printre care Jeunesses Musicale Competition şi Concursul Naţional de Interpretare "Mihail Jora" unde a obţinut premii. A apărut pe scena Operei Bavareze din Munchen şi a cantat alături de mari nume ale teatrului liric, precum Anna Netrebko şi Rolando Villazon.