Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Mezzo-soprana Roxana Constantinescu - Disc nominalizat la premiile Grammy

Publicat: marți, 18 Ianuarie 2011 , ora 10.54
-Numele mezzo-sopranei Roxana Constantinescu figurează in lista nominalizaţilor pentru prestigioasele premii "Grammy", a căror ceremonie de decernare va avea loc la Staples Center din Los Angeles, in data de 13 februarie. Roxana Constantinescu a participat la realizarea discului cu creaţii de Igor Stravinski, sub bagheta lui Pierre Boulez aflat la conducerea Orchestrei Simfonice din Chicago, lansat in ianuarie 2010 sub egida Cso Resound. Opusurile imprimate sunt "Pulcinella", Simfonia in 3 mişcări şi "4 studii" - toate din creaţia lui Stravinski. Discul amintit este nominalizat la categoria "Muzică clasică - cea mai bună interpretare orchestrală", pentru care işi mai dispută premiul Mariss Jansons şi Orchestra Regală "Concertgebouw", Thomas Fey şi Orchestra "Mozart" din Mannheim sau Giancarlo Guerrero şi Orchestra Simfonică din Nashville.