Arhivă : Evenimentele săptămânii Înapoi
Bernard Haitink – In Memoriam la Radio România Muzical
Bernard Haitink este un nume de legendă al artei dirijorale, apreciat pentru interpretările sale captivante și meticuloase ale repertoriului clasic și respectat pentru longeviva sa carieră de înalt nivel la pupitrul unor prestigioase ansambluri din Țările de Jos, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii.
Bernard Haitink în Țările de Jos
Oare cine și-ar fi imaginat o asemenea ascensiune în 1954 când s-a aflat la primul său concert cu Orchestra Radiodifuziunii din Țările de Jos (mai târziu Orchestra Filarmonică Radio din Țările de Jos)? Poate că nimeni sau poate că aceia care au intuiția de a "simți" un mare talent! Apoi, traseul său artistic pe tărâmul Țărilor de Jos, a continuat de la sfârșitul anilor 1950 până în 1988, la pupitrul renumitei Orchestre Regale Concertgebouw din Amsterdam. În semn de prețuire, în 1999, a fost numit dirijor onorific al acesteia iar în 2012 a acceptat titlul de patron al acestei prestigioase instituții culturale. Pentru întreaga sa activitate în țara sa natală, Bernard Haitink a primit Medalia de onoare pentru Arte și Știință a Ordinului Casei de Orange, în 2000.
Bernard Haitink în Marea Britanie
De la sfârșitul anilor 1960, Bernard Haitink s-a apropiat de zona culturală londoneză, fiind dirijor principal al Orchestrelor Filarmonice și Simfonice din Londra, iar începând cu anii 1970, a abordat și repertoriul teatrului liric, devenind directorul muzical al Operei Glyndebourne și al Operei Regale din Covent Garden din Londra. Apoi, la celebrul Festival BBC-Proms de la Londra, a evoluat în 90 de concerte, ultima dată fiind în 2019 împreună cu Orchestra Filarmonică din Viena. Pentru deosebita sa activitate pe tărâm britanic, Bernard Haitink a primit titlul de Cavaler de onoare în 1977 și apoi "Honorary Companion of Honour " în 2002.
Bernard Haitink în alte centre europene
În perioada anilor 2000, Bernand Haitink, s-a aflat la pupitrul altor ansambluri de prestigiu, precum Staatskapelle Dresden și Orchestra Națională a Franței. Tot atunci, a început colaborarea cu Orchestra de Cameră a Europei, despre care afirma: "cu membrii acestei orchestre nu mai simt că sunt dirijor. Mă simt ca un muzician care poate face muzică împreună cu ei." În 2015, Orchestra de Tineret a Uniunii Europene a anunțat că l-a numit director muzical și apoi dirijorul său laureat. De asemenea, Bernard Haitink, a devenit membru de onoare al Orchestrelor Filarmonice din Berlin și din Viena.
Bernard Haitink în America
Pe lângă Europa, Bernard Haitink a fost invitat și în Statele Unite ale Americii, pentru a evolua la pupitrul Orchestrei Simfonice din Boston, unde de altfel a fost numit dirijor emerit (1995-2004) și apoi aclamat ca dirijor principal al Orchestrei Simfonice din Chicago (până în 2010).
Bernard Haitink - un nume care va rămâne în istoria dirijorală
Considerat "ultimul adevărat domn al podiumului" (Chicago Tribune), Bernard Haitink, chiar dacă a avut o manieră de a dirija fără prea multe gesturi, era autoritar, dar în același timp, plin de bunăvoință, ceea ce a atras simpatia muzicienilor. Și mai presus de toate, deținea un secret - cel al sunetului specific unei orchestre. David Alberman (Orchestra Simfonică din Londra), afirma că "Bernard Haitink avea acea capacitate inconfundabilă de a schimba sunetul unei orchestre, doar prin simpla sa prezență".
În 2015, pianistul András Schiff nota: "Bernard este unic… felul în care iubește muzica și respectă și venerează marii compozitori și modul în care își vede rolul său, de dirijor, este exact așa cum ar trebui să fie: de intermediar între autori, interpreți și ascultători."
În lunga sa carieră, Bernard Haitink s-a remarcat atât prin concertele susținute în întreaga lume dar și prin numeroasele sale înregistrări, împreună cu Orchestra Regală Concertgebouw, Orchestra Simfonică din Boston, Orchestra Simfonică din Chicago, Orchestra Filarmonică din Londra, Orchestra Simfonică din Londra și Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Bavareze. Repertoriul ales s-a axat pe ciclurile simfoniilor complete de Ludwig van Beethoven, Johannes Brahms, Piotr Ilici Ceaikovski, Anton Bruckner, Gustav Mahler și Ralph Vaughan Williams dar și pe cel al teatrului liric, în special pe operele create de Wolfgang Amadeus Mozart și Richard Wagner. A preferat opusurile ample, unde a demonstrat că deține un control deosebit al formelor largi și al complexităților dramatice. Pentru aceste înregistrări, Bernard Haitink a obținut diverse distincții, cum ar fi Premiile Gramophone, Grammy, Echo Klassik.
Bernard Haitink -In Memoriam la Radio România Muzical
Radio România Muzical, îl va omagia pe acest Maestru al artei dirijorale, în cinci ediții ale emisiunii "Concerte de 5 stele", de luni până vineri, între 1-5 noiembrie 2021, prin prezentarea a cinci evenimente puse la dispoziție de Uniunea Europeană de Radio. Realizator Ana Voinescu.